Fotbal - Liga I: CFR Cluj - FC Viitorul 1-2

FC Viitorul a învins pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (2-1), duminică seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, într-o partidă din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.

Echipa lui Gică Hagi a deschis scorul prin brazilianul Henrique de Jesus Bernardo (26), care marcase în tur și pentru ASA Tg. Mureș. CFR a restabilit egalitatea în minutul 39, când georgianul Ghiorghi Ceanturia a executat o lovitură liberă de lângă colțul terenului, iar Romario Benzar a deviat mingea în propria poartă. Răzvan Marin a marcat golul victoriei echipei oaspete în minutul 41.

CFR a jucat în zece oameni din minutul 58, când moldoveanul Cătălin Carp a primit al doilea cartonaș galben.

În fiecare repriză FC Viitorul a avut câte un gol valabil neacordat, în prima repriză în minutul 41, când mingea șutată de Florin Tănase a lovit transversala și a căzut dincolo de linia porții, iar apoi Tănase a mai trimis-o o dată în bară, Răzvan Marin, fiul lui Petre Marin, fiind cel care a reușit să o introducă în poartă. În repriza a doua, Antonio Jakolis a respins mingea din poartă, după șutul lui Bănel Nicoliță (73).

FC Viitorul a mai ratat ocazii bune prin Mitrea (19) și Tănase (50, 69).

FC Viitorul este la prima sa victorie după patru jocuri consecutive (două egaluri, două eșecuri), totodată primul succes din acest an.

CFR este fără victorie de șase meciuri și le-a pierdut pe ultimele trei.

FC CFR 1907 Cluj — FC Viitorul 1-2 (1-2), stadion "Dr. Constantin Rădulescu" — Cluj-Napoca, 18,00, Look TV, Digi Sport)
Au marcat: Romario Benzar (39, autogol), respectiv Henrique de Jesus Bernardo (26), Răzvan Marin (41).
Cartonaș roșu: Cătălin Carp (CFR, 58).
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești); arbitri asistenți: Stelian Slabu (Brașov), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Sergiu Popa (Aiud)
Observatori: Ioan Onicaș (Zalău) — CCA, Romulus Gabor (Hunedoara) — LPF

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul