Fotbal - Liga I: FC Voluntari - FC U Craiova 2-1

FC Voluntari a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 3-a a Ligii I de fotbal.

Gazdele au deschis scorul în debutul reprizei secunde prin portughezul Marcelo Lopes (47), cu un şut din voleu sub transversală, după un corner. Fundaşul moldovean Igor Armaş (78) a majorat avantajul ilfovenilor, cu un procedeu acrobatic. Golul de onoare al echipei antrenate de Adrian Mutu a fost reuşit de Claudiu Bălan (87).

Atacantul slovac Adam Nemec, fost la Dinamo, a debutat la FC Voluntari cu acest prilej.

FC Voluntari a obţinut primele puncte din acest sezon.

FC Voluntari - FC U Craiova 1848 2-1 (0-0), Stadion ''Anghel Iordănescu'' - Voluntari
Au marcat: Marcelo Lopes (47), Igor Armaş (78), respectiv Claudiu Bălan (87).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) FC Voluntari /facebook


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin