Fotbal - Liga I: Politehnica Iaşi - FC Voluntari 2-2

Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu FC Voluntari, scor 2-2 (1-0), vineri seara, în Copou, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.

Ieşenii au deschis scorul prin costaricanul Dylan Flores (45+1), dar ilfovenii au întors scorul după pauză în decurs de câteva minute, prin ''dubla'' lui Alexandru Tudorie (56, 59 - penalty), al doilea gol venind după un henţ comis de Platini.

Poli Iaşi a reuşit egalarea în finalul partidei, prin camerunezul Lewis Enoh (88), care a dejucat pasul la ofsaid al echipei oaspete. Enoh fusese introdus pe teren în min. 74, în locul lui Andrei Cristea.

Poli Iaşi e neînvinsă de cinci etape, având trei victorii şi două egaluri. FC Voluntari a primit din nou gol pe finalul partidei, aceste fiind al optulea meci în care încasează gol în ultimele zece minute.

În tur, Poli Iaşi s-a impus cu 3-2, printr-un gol marcat în prelungiri.

CSM Politehnica Iaşi - FC Voluntari 2-2 (1-0), Stadion ''Emil Alexandrescu'' - Iaşi
Au marcat: Dylan Flores (45+1), Lewis Enoh (88), respectiv Alexandru Tudorie (56, 59 - penalty).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Andrei Constantinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)
Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării