Fotbal: Academica Clinceni a promovat în Liga I

ACS FC Academica Clinceni a promovat în premieră în Liga I de fotbal, vineri, după ce a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 37-a a Ligii a II-a de fotbal.

Academica Clinceni, antrenată de Ilie Poenaru, s-a impus prin golurile marcate de Răzvan Patriche (81) şi Ovidiu Horşia (90+2), după ce piteştenii deschiseseră scorul prin Ionuţ Năstăsie (8).

Clubul a fost înfiinţat în 2005, sub numele de CS Buftea, apoi s-a numit ACS Buftea, FC Clinceni şi Academica Argeş, iar din 2015 poartă denumirea de Academica Clinceni.

Sâmbătă vor avea loc partidele: Ripensia Timişoara - ASC Daco-Getica Bucureşti (Stadion Ciarda Roşie - Timişoara, 11:00), ACS Poli Timişoara - CS Mioveni (Stadion Electrica - Timişoara, 11:00), CS Sportul Snagov - CS Aerostar Bacău (Stadion Dumitru Mătărău - Ştefăneştii de Jos/Ilfov, 11:00), CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu - ASU Politehnica Timişoara (Stadion Municipal - sintetic - Târgu Jiu, 11:00), FC Metaloglobus Bucureşti - ACS Energeticianul (Stadion Metaloglobus - Bucureşti, 11:00), ACS Dacia Unirea Brăila - ASSCS Farul Constanţa (Stadion Municipal - Brăila, 11:00), CS Baloteşti - AS FC Universitatea Cluj (Stadion Comunal - Baloteşti, 12:00), AFC Chindia Târgovişte - CS Luceafărul Oradea (Stadion Eugen Popescu - Târgovişte, 14:00).

Duminică are loc meciul AFC UTA Arad - FC Petrolul Ploieşti (Stadion Motorul - Arad, 14:00).

În clasament, pe primul loc se află Academica Clinceni, cu 84 puncte (37 jocuri), urmată de Chindia Târgovişte, 82 puncte (36 j), AS FC Universitatea Cluj, 76 puncte (36 j), Petrolul Ploieşti, 74 puncte (36 j), Sportul Snagov, 67 puncte (36 j), FC Argeş, 65 puncte (37 j), etc.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa foto: Academica Clinceni /facebook.com


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română