Fotbal: Burleanu - Situaţia lui Răzvan Marin e complicată, Ajax nu e obligată să îl lase la Campionatul European de tineret

Fotbal: Burleanu - Situaţia lui Răzvan Marin e complicată, Ajax nu e obligată să îl lase la Campionatul European de tineret

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a caracterizat drept ''complicată'' situaţia în care se află mijlocaşul Răzvan Marin, care nu este lăsat de noul său club Ajax Amsterdam să participe cu naţionala de tineret a României la Campionatul European, precizând că gruparea olandeză nu e obligată de UEFA să permită prezenţa jucătorului la lotul U21.

"E o situaţie foarte complicată. Atât noi, cât şi staff-ul tehnic condus de Mirel Rădoi ne dorim ca Răzvan Marin să joace la Campionatul European de tineret. De asemenea, Răzvan Marin doreşte să fie prezent la acest turneu final. În acelaşi timp, ne dorim ca el să se integreze cât mai repede la Ajax. Dar având în vedere faptul că Ajax va trebui să joace în tururile preliminare ale cupelor europene, recunosc că va fi destul de dificil să îi convingem pe cei de la Ajax să îi permită lui Răzvan să vină la naţionala de tineret. Noi am demarat aceste discuţii, însă trebuie să înţelegem întregul context. Mai ales că Răzvan trebuie să îşi câştige la noua echipă locul în primul 11, pentru că s-a plătit o sumă importantă pentru el", a spus Burleanu.

"Dacă regulamentul ar fi fost de partea noastră, cu siguranţă aş fi avut o altă poziţie. Din păcate, UEFA nu obligă cluburile. Pentru meciurile de la Campionatul European de tineret cluburile nu au obligaţia de a da drumul jucătorilor la loturile naţionale. De aceea avem nevoie de înţelegerea clubului Ajax pentru ca el să poată lua parte la turneul final", a adăugat preşedintele FRF.

În vârstă de 22 de ani, Răzvan Marin a fost transferat de Ajax Amsterdam de la Standard Liege în schimbul sumei de 12,5 milioane de euro. Mijlocaşul face parte din lotul lărgit de 33 de jucători anunţat de selecţionerul naţionalei U21 a României, Mirel Rădoi, pentru Campionatul European de tineret programat în perioada 16-30 iunie în Italia şi San Marino. AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...