Fotbal: Câştigarea Cupei Mondiale, "datoria" generaţiei Messi

Căpitanul echipei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a recunoscut, luni, că generaţia sa are o datorie de care s-ar putea achita cu ocazia Cupei Mondiale din Rusia, conform unui interviu acordat postului de televiziune Fox Sports, citat de AFP.

"Datoria o avem faţă de noi înşine, nu faţă de argentinieni. Noi am ajuns în trei finale (CM 2014, Copa America 2015 şi 2016). Dar nu am ajuns până la capăt. Acum, mai mult ca niciodată, pentru că este o generaţie importantă care va pleca, mulţi jucători se vor schimba", a declarat el înaintea meciului amical Spania - Argentina.

În afara vicecăpitanului Javier Mascherano, care şi-a anunţat deja retragerea internaţională după Cupa Mondială, Sergio Aguero, Angel Di Maria sau Gonzalo Higuain vor împlini 30 de ani la Mondialul din Rusia. Totodată, Messi va împlini 31 de ani pe durata competiţiei. El nu s-a pronunţat în privinţa viitorului său la echipa naţională, dar la Mondialul următor, în Qatar, va avea 35 de ani.

În Rusia, "va fi cea mai frumoasă oportunitate. Argentina este mereu candidată la titlu ţinând cont de blazonul său, de istoria sa. Dar anul acesta, noi nu suntem favoriţi. Spania, Brazilia, Germania şi Franţa sunt deasupra noastră", a adăugat el.

Argentina, victorioasă în faţa Italiei vineri la Manchester (2-0), face parte din Grupa D la Cupa Mondială, alături de Islanda, Croaţia şi Nigeria.

Ultima victorie datează din anul 1986, când Diego Maradona a ridicat trofeul Cupei Mondiale.

Menajat în meciul cu Italia, Messi speră să joace marţi contra Spaniei. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru