Fotbal: FC Botoşani, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României

FC Botoşani s-a calificat în premieră în semifinalele Cupei României la fotbal, marţi seara, după ce a învins-o pe CSM Poli Iaşi cu scorul de 3-2 (0-0, 1-1), la capătul prelungirilor, pe teren propriu, în ultimul meci din sferturile de finală ale competiţiei.

Gazdele au deschis scorul în min. 89, prin Bojan Golubovic, fost jucător al ieşenilor, cu un şut din centrul careului, după o minge respinsă greşit la un corner. Poli Iaşi a egalat un minut mai târziu, prin Andrei Cristea, cu un şut din unghi, la colţul lung (90).

FC Botoşani a marcat din nou în prelungiri, prin Mihai Roman (95), din penalty, după un fault comis de Platini asupra lui Stelian Cucu.

Tot Cristea a egalat pentru echipa din Copou (106), după o lovitură liberă de la distanţă executată foarte bine de Ionuţ Cioinac şi respinsă de portarul Eduard Pap în bară.

Botoşănenii au marcat golul victoriei prin Mircea Axente (111), din penalty, după un fault comis de portarul Denis Rusu asupra lui Roman.

Echipa antrenată de Costel Enache a dominat prima oră a partidei şi şi-a creat ocazii de gol prin Cătălin Golofca (5, 48), Golubovic (27, 57 - singur cu portarul Denis Rusu), Roman (37, 113, 120+1), Vlad Achim (39, 50), Răzvan Tincu (73).

Ieşenii au avut o primă situaţie de gol prin Jo Santos (53), din lovitură liberă, dar Pap a respins, care s-a remarcat şi la şutul lui Cosmin Frăsinescu (120+1).

Celelalte trei semifinaliste sunt Gaz Metan Mediaş, FC Hermannstadt şi CS Universitatea Craiova. Tragerea la sorţi a semifinalelor va avea loc miercuri, la Casa Fotbalului.

Semifinalele se vor juca tur-retur, pe 18 aprilie, respectiv 9 mai, iar finala va avea loc în data de 27 mai.

FC Botoşani - CSM Politehnica Iaşi 3-2 (0-0, 1-1), după prelungiri; Stadion Municipal - Botoşani
Au marcat: Bojan Golubovic (89), Mihai Roman I (95 - penalty), Mircea Axente (111), respectiv Andrei Cristea (90, 106).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Cristian Petropulos (Alba Iulia) - FRF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: facebook.com/fcbotosani


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Adevăratul stat paralel! Dezvăluiri uluitoare despre DIE, Mafia lui Ceaușescu! Ei conduc acum, din umbră, cini…

2 Noul arhiepiscop al Sucevei, Calinic, îi avertizează pe preoți să nu se implice în traficul de țigări și lemn

3 Porno-scandal de proporții în Parlamentul României

4 VIDEO Priviți aceste imagini din America!

5 Rău a ajuns Armata Română...