Fotbal: FCSB anunţă că patru jucători au fost testaţi pozitiv la coronavirus

Clubul de fotbal FCSB a anunţat, vineri, că patru jucători din lotul său au fost testaţi pozitiv la coronavirus, în cadrul ultimei testări COVID-19.

''Astfel, Gabriel Simion, Toma Niga, Răzvan Udrea şi Alexandru Pantea sunt fotbaliştii care au fost infectaţi cu virusul SARS-COV-2, aceştia urmând să fie preluaţi de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, în conformitate cu normele în vigoare. Menţionăm faptul că jucătorii sunt asimptomatici şi au fost deja izolaţi de restul grupului'', se arată în comunicatul postat pe site-ul clubului.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, afirmase vineri că au fost testaţi pozitiv la coronavirus doi jucători de la FCSB, precum şi alte două persoane din cadrul clubului.

De la reluarea meciurilor de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi şi Astra Giurgiu) şi a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş şi ASU Poli Timişoara).

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum şase cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

Săptămâna aceasta s-au mai înregistrat un caz pozitiv la clubul UTA Arad (Liga I) şi unul la Turris Turnu Măgurele (Liga a II-a).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru