Fotbal: Florinel Coman(FCSB) - Nu contează că în tur am câştigat cu 6-0 cu Dinamo, suntem montaţi pentru acest meci

Fotbalistul echipei FCSB, Florinel Coman, a declarat, joi, că nu contează victoria cu 6-0 din turul campionatului cu Dinamo, precizând că el şi colegii săi sunt montaţi pentru derby-ul cu gruparea rivală programat, duminică, în etapa a 23-a a Ligii I.

"Urmează derby-ul, un meci foarte intens pe care trebuie să-l câştigăm neapărat ca să rămânem în perioada bună pe care o avem. Toţi ne dorim o victorie împotriva celor de la Dinamo. E un derby, un meci deschis şi mergem încrezători în victorie. Nu contează situaţia din clasament a celor de la Dinamo, noi trebuie să ne facem treaba şi să luăm cele trei puncte. La fel cum nu contează că am câştigat cu 6-0 în tur, noi intrăm montaţi pentru acest meci. Nu contează ce a fost atunci. Trebuie să intrăm ca şi cum nu s-a întâmplat nimic şi e primul meci. Aşa trebuie să considerăm acest meci", a spus Coman într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al clubului.

"Îmi aduc aminte de primul meu derby, am câştigat atunci, a fost o senzaţie foarte plăcută. Sper să avem din nou parte de aceleaşi senzaţii. Eu am înscris în derby, e o senzaţie unică. Marcasem şi când eram la Viitorul, dar aici e altceva. Din păcate terenul nu arată foarte bine, va fi îngheţat la ora jocului. Dar asta este, trebuie să intrăm şi să câştigăm. Era fantastic să avem mai mulţi suporteri la acest meci, dar şi 250 e OK. Dacă înscriu, le voi dedica golul pentru că ştiu ce înseamnă pentru ei", a adăugat fotbalistul.

Florinel Coman, revenit după o accidentare, a menţionat că nu este la forma sa maximă.

"Mă simt mai bine. Am nevoie de ritm de joc, de intensitate, de minute mai multe ca să îmi intru în formă. Colegii m-au ajutat şi când am intrat în meciul cu CFR Cluj, am reuşit şi o pasă de gol. Acum sper să vină şi golul în poarta celor de la Dinamo", a precizat Coman.

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, duminică, de la ora 20:00, în deplasare, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii I.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Liderul suprem al Iranului aruncă bomba: „Nu noi am atacat Turcia și Omanul. Este o înșelătorie menită să creeze diviziuni”

5 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...