Fotbal: Messi a declarat că ''va lămuri multe lucruri'' după CM 2022

Fotbal: Messi a declarat că ''va lămuri multe lucruri'' după CM 2022

Fotbalistul Lionel Messi a declarat vineri că "va lămuri multe lucruri" după Cupa Mondială 2022, la finalul meciului câştigat de Argentina contra Venezuelei (3-0) la Buenos Aires, informează AFP.

"După Cupa Mondială, va trebui să lămuresc multe lucruri. Indiferent dacă va merge bine sau prost. Să sperăm că va fi cât se poate de bine", a spus căpitanul echipei Albiceleste, care a închis tabela în partida de vineri, din penultima etapă a grupei unice din preliminariile zonei sud-americane.

Rugat să precizeze ce gândeşte despre viitorul său, el a răspuns: "Nu ştiu. Mă gândesc la ce urmează şi este foarte aproape, iar aceasta este meciul cu Ecuador (marţi la Guayaquil - n. r.). Apoi, meciurile de pregătire din septembrie şi octombrie. Apoi, Cupa Mondială. Iar după aceea, nu ştiu."

"Este ceva timp de când sunt fericit aici în Argentina. Este frumos să savurez cu acest public şi această naţională, dar şi să câştig Copa America cu un grup minunat", a adăugat atacantul care a obţinut de şapte ori Balonul de Aur, autor a 81 de goluri în tricoul naţionalei.

El a subliniat că victoria de vineri de pe miticul stadion La Bombonera este importantă "pentru a ne lua rămas bun de la oameni fiindcă nu vom mai juca (în Argentina) înainte de Cupa Mondială".

Messi, care va împlini 35 de ani la sfârşitul lui iunie, are un sezon delicat la PSG, unde a venit anul trecut, după ce jucase până atunci la o echipă de club, FC Barcelona. În vară, în Brazilia, el a câştigat Copa America, primul său trofeu major cu naţionala Argentinei.

Messi a disputat patru Mondiale, atingând finala în 2014, pierdută în faţa Germaniei (0-1 după prelungiri). La CM 2028, Argentina a fost eliminată în optimi de finală de Franţa (3-4).
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...