Fotbal: Pep Guardiola, desemnat Antrenorul anului în Anglia de către colegii săi

Fotbal: Pep Guardiola, desemnat Antrenorul anului în Anglia de către colegii săi

Spaniolul Pep Guardiola a fost desemnat luni Antrenorul anului de către Asociaţia antrenorilor din Liga engleză de fotbal (LMA), pentru a doua oară în decurs de patru ani, după ce a reuşit să o conducă pe Manchester City la câştigarea titlului în Premier League, informează AFP.

Sir Alex Ferguson, legendarul manager al clubului Manchester United, a fost cel care a dezvăluit numele câştigătorului, salutând "reuşita remarcabilă" pe care o constituie recâştigarea titlului de campion al Angliei de către Guardiola, dar şi accederea, în premieră, în finala Ligii Campionilor, pe care Manchester City o va disputa sâmbătă, la Porto, împotriva rivalei engleze Chelsea Londra.

"Ţi-ai păstrat mereu modestia şi ai rămas pragmatic. Deci, bine jucat, ai meritat", a adăugat Ferguson în cursul ceremoniei.

Premier League este campionatul "cel mai puternic, de departe", în care a antrenat, a afirmat la rândul său Guardiola, care îi succede germanului Juergen Klopp, antrenorul lui Liverpool, câştigătorul de anul trecut al trofeului.

"Liga spaniolă este foarte plăcută, la fel şi campionatul german, dar acest campionat, din cauza vremii, a numărului de meciuri dintre lunile noiembrie şi februarie, a dimensiunii fizice, este cel mai dificil campionat", a mai spus fostul antrenor al echipelor FC Barcelona şi Bayern Munchen.

Membrii Asociaţiei antrenorilor englezi l-au votat, de asemenea, pe Daniel Farke cel mai bun antrenor din Championship (liga secundă), după ce a reuşit să promoveze în Premier League cu Norwich City.

Emma Hayes, care a câştigat al doilea titlu consecutiv cu Chelsea, a fost desemnată cea mai bună antrenoare a unei echipe feminine.

Steven Gerrard, antrenor echipei Glasgow Rangers, la care evoluează românul Ianis Hagi, a primit un premiu special după ce a reuşit să termine neînvins campionatul Scoţiei.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...