
Fotbal: RB Leipzig s-a apropiat la două puncte de liderul Bayern Munchen în Bundesliga
Echipa RB Leipzig a învins fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Hertha Berlin, într-o partidă din etapa a 22-a a campionatului de fotbal al Germaniei, disputată duminică.
  
  Golurile "taurilor roşii" au fost marcate de Marcel Sabitzer (28), Nordi Mukiele (71) şi Willi Orban (84).
  
  În urma acestui succes, RB Leipzig s-a apropiat la două puncte de liderul Bayern Munchen, care s-a înclinat la limită sâmbătă pe terenul lui Eintracht Frankfurt (1-2).
  
  În schimb, Bayer Leverkusen a pierdut contactul cu ocupantele primelor patru locuri ale clasamentului, care asigură participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, după ce obţinut doar un rezultat de egalitate în deplasare cu FC Augsburg (1-1).
  
  Rezultate:
  Vineri
  Arminia Bielefeld - VfL Wolfsburg 0-3
  Au marcat: Steffen (29, 47), Arnold (54).
  
  Sâmbătă
  SC Freiburg - FC Union Berlin 0-1
  A marcat: Promel (64)
  
  Borussia Moenchengladbach - FSV Mainz 1-2
  Au marcat Stindl (26), respectiv Onisiwo (10), Stoger (86).
  
  Eintracht Frankfurt - Bayern Munchen 2-1
  Au marcat: Kamada (12), Younes (31), respectiv Lewandowski (53).
  
  FC Koln - VfB Stuttgart 0-1
  A marcat: Kalajdzic (49).
  
  Schalke 04 - Borussia Dortmund 0-4
  Au marcat: Sancho (42), Haaland (45, 79), Guerreiro (60).
  
  Duminică
  FC Augsburg - Bayer Leverkusen
  Au marcat: Niederlechner (5), respectiv Tapsoba (90+4).
  
  Hertha Berlin - RB Leipzig 0-3
  Au marcat: Sabitzer (28), Mukiele (71), Orban (84).
  
  Ultimul meci al etapei a 22-a din Bundesliga, Hoffenheim - Werder Bremen, se dispută duminică seara.
  
  Clasament:
  1. Bayern Munchen 49 puncte
  2. RB Leipzig 47 p
  3. VfL Wolfsburg 42 p
  4. Eintracht Frankfurt 42 p
  5. Bayer Leverkusen 37 p
  6. Borussia Dortmund 36 p
  7. FC Union Berlin 33 p
  ....
  AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Mai multe imagini pe AGERPRES/FOTO


 
		
			 
		
			 
		
			 
		
			