Fotbal: Universitatea Craiova, calificată în turul al doilea preliminar al Europa League, după 3-2 cu Sabail FK

Fotbal: Universitatea Craiova, calificată în turul al doilea preliminar al Europa League, după 3-2 cu Sabail FK

Universitatea Craiova s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia azeră Sabail FK cu scorul de 3-2 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.

Universitatea a câştigat cu acelaşi scor ca la Baku, după un meci mai dificil decât se aştepta.

Alexandru Cicâldău (28), Bogdan Vătăjelu (53) şi Carlos Fortes (90) au marcat golurile echipei antrenate de Corneliu Papură, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Agabala Ramazanov (67) şi Dylan Duventru (69).

Universitatea a controlat jocul încă din start şi şi-a făcut cunoscute intenţiile ofensive prin şuturile expediate de Vătăjelu (5), respins de portar, şi Cicâldău (8), care a trecut pe pe lângă ţintă.

Kelic (24) a trimis în bară din unghi, faza a continuat, iar Vătăjelu a şutat peste poartă.

Craiovenii au deschis scorul în min. 28, când micuţul Bărbuţ s-a înălţat impresionant şi a reluat cu capul mingea centrată de Bancu, Bozinovski a respins, iar Cicâldău a îndeplinit o simplă formalitate.

Fortes a ratat şansa desprinderii (29), fiind deposedat in extremis de Baybalayev.

Singura situaţie notabilă a oaspeţilor s-a consumat în min. 40, când Mirabdulla Abbasov a scăpat singur pe dreapta după o aruncare de la margine şi a şutat periculos.

Universitatea a fost ofensivă şi la reluare, dar Bozinovski a reţinut şutul lui Martic (46), după care Vătăjelu a marcat pe sub portar (53), din pasa lui Cicâldău. Vătăjelu, care a punctat la primul său meci pe noul ''Ion Oblemenco'', i-a dedicat golul fostului său coechipier de la Sparta Praga, Josef Sural, decedat într-un accident.

Meciul a luat o turnură dramatică după ce Sabail a marcat de două ori în trei minute şi a restabilit egalitatea: Ramazanov (67) a înscris cu un şut de la 16 metri, din pasa lui Muradbayli, iar Duventru (69) a punctat din pasa lui Ramazanov, după ce a scăpat uşor din marcajul lui Tiago Ferreira.

Sabail a început să creadă în şansa sa şi a pus mai multe presiune la poarta lui Pigliacelli, care a fost nevoit să respingă cu piciorul şutul lui Ramazanov (81). Pe contraatac, Bărbuţ, care a avut o ocazie bună în min. 78, i-a pasat decisiv lui Fortes (90), iar acesta a marcat golul victoriei. A fost primul gol oficial reuşit de Fortes în tricoul Craiovei.

Florin Gardoş a intrat în ultima parte a meciului în locul lui Kelic, accidentat, dar nici fostul internaţional nu a terminat meciul pe teren, ieşind accidentat cu puţine momente înainte de finalul partidei.

Universitatea a câştigat cu 3-2 toate cele trei meciuri jucate în acest debut de sezon competiţional, două cu Sabail şi unul cu Academica Clinceni, în campionat.

În turul al doilea preliminar, Universitatea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Honved Budapesta şi Zalgiris Vilnius. Echipa maghiară s-a impus cu 3-1 la Budapesta.

Universitatea Craiova - Sabail FK 3-2 (1-0)
Au marcat: Alexandru Cicâldău (28), Bogdan Vătăjelu (53), Carlos Fortes (90), respectiv Agabala Ramazanov (67), Dylan Duventru (69).
Craiova, Stadion ''Ion Oblemenco'': 15.000 spectatori
Europa League - primul tur preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 3-2.

Au evoluat echipele:
Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli - 27. Ivan Martic, 6. Renato Kelic (24. Florin Gardoş, 76), 2. Tiago Ferreira, 11. Nicuşor Bancu (căpitan) - 14. Kamer Qaka (23. Vasile Nicolae Constantin, 70), 8. Alexandru Mateiu, 10. Alexandru Cicâldău (21. Antoni Ivanov, 57) - 22. Cristian Bărbuţ, 9. Carlos Manuel Dos Santos Fortes, 5. Bogdan Vătăjelu. Antrenor: Corneliu Papură.
Rezerve neutilizate: 1. Laurenţiu Popescu - 3. Marius Briceag, 4. Florin Borţa, 7. Mihai Roman II.
Sabail: 12. Daniel Bozinovski - 34. Urfan Abbasov (4. Eltun Yagublu, 86), 32. Elvin Yunuszade, 21. Erico, 13. Shahriyar Rahimov - 8. Eugeniu Cociuc, 14. Rahid Amirguliyev (căpitan), 5. Vugar Baybalayev - 91. Billal Hamdi (7. Fahmin Muradbayli, 58), 22. Mirabdulla Abbasov (11. Dylan Duventru, 58), 10. Agabala Ramazanov. Antrenor: Aftandil Hajiyev.
Rezerve neutilizate: 25. Elhan Ahmadov - 3. Turan Manafov, 6. Michael Essien, 9. Mirsahib Abbasov.

Arbitru: Helgi Mikael Jonasson; arbitri asistenţi: Johann Gudmundsson, Bryngeir Valdimarsson; al patrulea oficial: Ivar Orri Kristjansson (toţi din Islanda)
Cartonaşe galbene: Yunuszade (79), Ramazanov (85).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...