Fotbal/Coronavirus: Finala EURO 2020, de pe Wembley, a fost o sursă importantă de contaminare

Fotbal/Coronavirus: Finala EURO 2020, de pe Wembley, a fost o sursă importantă de contaminare

Finala EURO 2020, Italia - Anglia, care a avut loc pe stadionul londonez Wembley pe 11 iulie , a fost o sursă importantă de contaminare cu noul coronavirus, scrie The Times, citat de Le Parisien.

Printre cei 67.000 de spectatori prezenţi pe Wembley pentru a asista la finala EURO 2020, peste 5.000 de persoane au fost potenţial infectate cu Covid-19, potrivit Public Health England. Cifra poate părea destul de mică, însă este foarte mare în comparaţie cu alte evenimente ce au atras uneori mai mulţi oameni.

Marele Premiu de Formula 1 de la Silverstone, tot în luna iulie, a dus la numai 585 de contaminări, deşi evenimentul a atras peste 350.000 de oameni. La fel s-a întâmplat cu turneul de tenis de la Wimbledon, cu 300.000 de spectatori în cele cincisprezece zile ale competiţiei. Rezultatul: 881 de cazuri de Covid-19 înregistrate de National Health Service.

La întrebarea cum se explică numărul mare de cazuri de Covid-19 după finala EURO 2020, Jennifer Smith, unul dintre responsabilii Public Health England, a declarat: "A fost un eveniment aparte. Genul acesta de meci are loc o singură dată într-o generaţie."

Naţionala de fotbal a Angliei nu mai jucase în ultimul act al unui turneu final din 1966. Astfel, meciul cu Italia a stârnit mai multă euforie şi a existat mai puţin respect pentru gesturile barieră. "Este puţin probabil ca evenimente viitoare să ducă la atâtea cazuri de Covid", a mai spus Jennifer Smith.

La rândul său, ministrul britanic al Culturii, Oliver Dowden, a salutat revenirea a numeroase evenimente sportive, dar crede că finala EURO 2020 trebuie considerată un avertisment.

"Pentru a avea un sezon fotbalistic liniştit, dar şi pentru a primi spectatori la teatru şi la concerte, îi îndemn pe toţi iubitorii sportului şi ai culturii să se vaccineze", a afirmat el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”