Gabriela Firea, audiată la Parchetul General după ce a eșuat medierea cu Traian Băsescu

Senatorul PSD Gabriela Firea s-a prezentat vineri la Parchetul General, ea fiind chemată de procurori să dea o declarație după ce a eșuat procedura de mediere cu fostul președinte Traian Băsescu.

"Medierea a eșuat și nu din cauza mea. Noi ne-am dorit-o cu sinceritate, dar nu a fost să fie, din păcate. Dumneavoastră și publicul veți decide dacă a fost o dorință sinceră de mediere din partea domnului Băsescu", le-a spus Firea jurnaliștilor, la intrare în sediul Parchetului General.

În noiembrie anul trecut, procurorii Parchetului General au suspendat cercetările în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de amenințare, după ce fostul președinte a început procedura de mediere cu Gabriela Firea. Cei doi nu au ajuns însă la un acord, astfel încât procurorii reiau acum ancheta.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: "Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei de 13.04.2014, în cadrul emisiunii 'Jocuri de putere', referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: 'Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele'".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT