Galaţi: Bărbat cercetat penal după ce a înjunghiat mortal un câine

Un bărbat de 47 ani din Galaţi s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor, după ce a înjunghiat mortal un câine, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Gabriela Costin.

Conflictul care a dus la moartea câinelui ar fi pornit după ce soţia proprietarului animalului a curăţat nişte ţurţuri de gheaţă de la balcon, iar câţiva au căzut în balconul vecinului, care locuieşte cu un etaj mai jos. În timp ce stăpânul câinelui se întorcea acasă cu patrupedul, vecinul a ieşit din apartament şi i-a atacat, pe holul blocului, cu un cuţit de bucătărie.

"În momentul în care am urcat în casă, am trecut prin faţa uşii lui, iar el a deschis uşa pur şi simplu şi a dat cu cuţitul. Prima oară a încercat să dea în mine, mi-a agăţat un pic geaca, eu m-am ferit, după care s-a aplecat şi a dat exact în câine. S-a răzbunat pe câine", a spus Costel Laurenţiu Bocioc, stăpânul câinelui ucis.

Câinele a fost dus imediat la veterinar, dar lovitura i-a secţionat mai multe organe, iar după câteva ore a murit. Patrupedul era din rasa Amstaff şi avea 13 ani.

Proprietarii câinelui ucis au depus plângere la Poliţie.

"În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor", a precizat comisarul şef Gabriela Costin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic