Gaura de ozon din Antarctica a atins un record al ultimului deceniu. Explicațiile NASA
Foto: Arhiva Adevărul
Potrivit datelor furnizate de experții de la NASA și NOAA, citate de publicația Daily Mail , punctul culminant al extinderii din acest an a fost consemnat pe 18 septembrie, când gaura de ozon a acoperit 27,1 milioane de kilometri pătrați. Raportat la cei 48 de ani de când se realizează astfel de măsurători, dimensiunea atinsă în 2026 ocupă locul al șaptelea în clasamentul celor mai mari breșe înregistrate vreodată. În momentul său de maximă întindere, aceasta a reprezentat circa 90% din recordul absolut, care datează din 9 septembrie 2000.
Cum a influențat vortexul polar extinderea din acest sezon
Cauza principală a acestei creșteri spectaculoase este un vortex polar cu o intensitate neobișnuit de mare. Amy Butler, cercetătoare în cadrul laboratorului de științe chimice al NOAA, a detaliat mecanismul din spatele acestui fenomen. În mod normal, sistemele meteorologice la scară planetară urcă din straturile inferioare ale atmosferei și destabilizează vortexul. În lunile august și septembrie însă, aceste sisteme au avut o intensitate foarte redusă. Drept consecință, cele mai puternice vânturi ale vortexului au rămas la o distanță mai mare de Polul Sud, mărind astfel perimetrul în care există condiții propice pentru degradarea ozonului.
Cu toate acestea, extinderea masivă din 2026 nu indică o stagnare a procesului de regenerare. Paul Newman, cercetător la University of Maryland și liderul echipei NASA dedicate studierii ozonului, subliniază că un indicator clar al vindecării este faptul că, în ultimii ani, formarea găurii sezoniere a debutat mai târziu. În sezonul actual însă, forța ieșită din comun a vortexului polar a prelungit perioada de distrugere a ozonului deasupra regiunii antarctice.
De altfel, fluctuațiile anuale nu trebuie confundate cu direcția generală de evoluție. Chimistul atmosferic A. R. Ravishankara, de la Colorado State University, atrăgea atenția într-un material publicat de Scientific American în septembrie 2025 că procesul de refacere va include în mod inevitabil atât ani mai favorabili, cât și ani mai dificili, precizând că datele dintr-un singur an nu pot defini o tendință.
Rolul Protocolului de la Montreal și pericolul substanțelor chimice
Aflat în stratosferă, la o altitudine cuprinsă între aproximativ 11 și 40 de kilometri, stratul de ozon — alcătuit din molecule cu trei atomi de oxigen — are rolul vital de a filtra radiațiile ultraviolete periculoase pentru viața terestră, conform publicației Focus. Acest scut natural este vulnerabil în fața compușilor chimici sintetici care conțin brom și clor. Odată purtați de curenții de aer până în stratosferă, acești compuși sunt descompuși de radiațiile ultraviolete, eliberând atomi care, în contact cu particulele din nori, distrug moleculele de ozon.
Cele mai cunoscute substanțe de acest tip sunt clorofluorocarburile (CFC), utilizate intens în trecut la fabricarea aparatelor de aer condiționat, a frigiderelor și a materialelor izolatoare pentru construcții. Adoptarea Protocolului de la Montreal în anul 1987 a impus renunțarea treptată la CFC, măsură care a generat ulterior primele indicii de refacere a ozonului deasupra Antarcticii. În absența acestor reglementări, dacă nivelul substanțelor nocive din atmosferă ar fi rămas la cota maximă din anul 2000, gaura din 2026 ar fi fost mai întinsă cu circa 3,5 milioane de kilometri pătrați, conform estimărilor lui Paul Newman.
Orizontul de timp pentru vindecarea completă
Regenerarea scutului protector al planetei nu se va produce însă simultan pe tot globul. O evaluare a Organizației Națiunilor Unite, prezentată de The Guardian și relatată de Adevărul în ianuarie 2023, estimează că stratul de ozon va reveni la parametrii normali până în 2040 în zonele din afara cercurilor polare. Pentru regiunea Arcticii, termenul estimat este anul 2045, în timp ce deasupra Antarcticii procesul s-ar putea încheia abia în 2066. Aceleași borne temporale au fost reiterate în septembrie 2025 de Scientific American, care a menționat că obiectivul îl reprezintă atingerea nivelurilor de ozon existente în anul 1980.
Deși raportul ONU citat de Adevărul a confirmat că tratatul internațional a reușit să elimine 99% dintre substanțele chimice responsabile pentru subțierea stratului de ozon, impactul acestora continuă să se facă simțit. David Fahey, specialist în cadrul NOAA și autor principal al evaluării respective, a explicat că persistența efectelor se datorează faptului că acești compuși chimici pot supraviețui în atmosferă timp de aproape o sută de ani.
Explorează subiectele:
