Gaza: Imobilul în care se aflau birouri ale mass-media a fost ''o ţintă perfect legitimă'' (Netanyahu)

Imobilul în care se aflau birouri ale mass-media din Gaza şi care a fost distrus sâmbătă de un atac israelian a fost ''o ţintă perfect legitimă'', a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, susţinând că se bazează pe date furnizate de serviciile de informaţii, relatează AFP.

Clădirea, în care se aflau în special birouri ale agenţiei de presă americană AP şi ale televiziunii Al-Jazeera, găzduia, de asemenea, ''un birou de informaţii al organizaţiei teroriste palestiniene (...) care pregăteşte şi organizează atacuri teroriste împotriva civililor israelieni'', a explicat premierul israelian pentru canalul american CBS, referindu-se la Hamas.

Foto: (c) Mohammed Salem/REUTERS


''Deci, este o ţintă perfect legitimă'', a adăugat şeful guvernului israelian, dând asigurări că Israelul ''împărtăşeşte cu prietenii noştri americani toate aceste informaţii''.

Potrivit premierului Netanyahu, armata a luat ''toate măsurile pentru a se asigura că nu există victime civile''.

Reafirmând ''dreptul natural la autoapărare'' al statului evreu după ''atacuri neprovocate împotriva Ierusalimului'', Netanyahu a sugerat că ofensiva israeliană împotriva enclavei palestiniene va continua.

''Vom face tot ce este necesar pentru a restabili ordinea şi calmul, siguranţa oamenilor noştri şi descurajarea'', a explicat el.

"Încercăm să reducem capacităţile mişcării Hamas şi dorinţa acesteia de a face acest lucru din nou", a spus el. Va dura, sper că nu prea mult, dar nu se va întâmpla imediat'', a adăugat premierul israelian.

Netanyahu a negat, de asemenea, că Israelul a refuzat un armistiţiu propus de Egipt şi acceptat de Hamas. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan