GCS: Doar 7 decese la bolnavi cu COVID în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 145 de decese (86 bărbaţi şi 59 femei) la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, însă 138 dintre acestea sunt de anul trecut şi din prima jumătate a acestui an, fiind introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de sănătate publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Pacienţii decedaţi erau internaţi în spitale din judeţele din Alba, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre cele 145 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, trei la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 44 decese la peste 80 ani.

Conform sursei citate, 129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 16 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Până joi, în total, 32.771 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR