General rus rănit, adjunctul său ucis: „mitul” dronelor FPV, o realitate pe front
Incidentul, relatat de canalul rusesc de Telegram „Gruparea de trupe «Vest»”, ar fi avut loc joi, 30 iulie, în apropierea localității Ternî, din raionul Liman, regiunea Donețk. Potrivit sursei, la bordul unui vehicul blindat de tip „Tigr” se aflau comandantul Diviziei 144, generalul-maior Dmitri Mihailov, cunoscut și sub apelativul „Kurgan”, și adjunctul său pentru logistică.
Momentul în care blindatul ar fi fost lovit de dronă. FOTO: captură Telegram
Sursă video: Telegram
Conform aceleiași relatări de pe Telegram, episodul a fost precedat de o dispută aprinsă între general și ofițerul responsabil cu logistica. Adjunctul ar fi atras atenția generalului-maior Mihailov asupra dificultăților majore în aprovizionarea trupelor de pe front, din cauza supravegherii constante a zonelor de către dronele ucrainene FPV, care făceau deplasările către pozițiile avansate extrem de riscante. Generalul Mihailov ar fi ignorat avertismentele, hotărând să se deplaseze personal spre Ternî pentru a demonstra că situația nu era atât de periculoasă pe cât susținea subordonatul său. Postarea de pe Telegram detaliază scena:
Aflat sub influența apei de foc [a alcoolului], și-a exprimat nemulțumirea față de ofițerul de la logistică în cel mai grobian mod posibil cu privire la aprovizionarea slabă cu diverse materiale pe linia frontului. Ca răspuns, acesta a spus că livrările în cantitățile necesare sunt imposibile deoarece dronele inamice zboară peste tot, în grupuri. Generalul Mihailov a strigat la el: „Mă mințiți cu toții, nu există FPV-uri inamice acolo”, și a decis să meargă cu adjunctul la Ternî într-un Tigr, pentru a-și dovedi punctul de vedere.
Vehiculul lor blindat ar fi fost lovit de o dronă. Drept urmare, adjunctul comandantului pentru logistică a decedat, fiind lăsat să ardă în Tigr-ul avariat, în timp ce generalul Mihailov a fost evacuat, dar rănit. „Adjunctul comandantului pentru logistică a murit, a fost lăsat să ardă în acel Tigr, iar generalul Mihailov a fost evacuat”, se mai arată în postarea citată. Canalul rusesc de Telegram a publicat imagini pe care le-a prezentat ca fiind momentul atacului, susținând că filmarea provine din partea rusă. Aceste imagini au fost preluate și de ostro.org . Este important de menționat că informațiile privind acest incident nu au fost confirmate oficial de către autoritățile ruse sau ucrainene și nu au putut fi verificate independent din alte surse. În contextul unui conflict armat, relatările provenite de la părți implicate trebuie tratate cu prudență, în special cele care descriu pierderi sau circumstanțe controversate.