Germania: Merkel confirmă că îl va numi în viitoarea echipă ministerială pe Jens Spahn, principalul său critic din CDU

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat că îl va numi în viitoarea echipă ministerială pe Jens Spahn, principalul său critic din propriul partid, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), dacă social-democraţii vor aproba intrarea într-o nouă 'mare coaliţie' de guvernare cu conservatorii, transmite Reuters.

Presa germană de sâmbătă anticipa această decizie, menită să calmeze fronda tot mai puternică din aripa de dreapta a CDU, în contextul poziţiei slăbite a cancelarului în urma alegerilor din septembrie.

Jens Spahn, în vârstă de 37 de ani, era doar secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Într-un viitor cabinet Merkel IV, el va deţine postul de ministru al sănătăţii.

Tot duminică, în urma unei reuniuni a conducerii CDU, Angela Merkel a anunţat, aşa cum era de aşteptat, că Peter Altmaier, aliatul său de multă vreme, va prelua Ministerul Economiei, în timp ce Ursula von der Leyen îşi va păstra postul de ministru al apărării.

Potrivit AFP, Jens Spahn s-a remarcat de mai multe luni prin criticile faţă de politica mult timp prea generoasă în materie de migraţie a cancelarului, care a dus la sosirea a peste un milion de solicitanţi de azil în ţară.

Spahn militează, de asemenea, pentru un viraj conservator al CDU, mai ales în problemele identitare, pentru recuperarea unei părţi a alegătorilor care s-au îndreptat spre Alternativa pentru Germania (AfD).

Strategia a fost respinsă însă de cancelar, care vrea menţinerea partidului la centrul eşichierului politic.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce urmează săptămâna viitoare? / România, victima unui război gri despre care nimeni nu spune adevărul?

2 Trei directori din industria de armament de stat ar fi fost reținuți de DNA și acuzați de luare de mită

3 Procurorii DNA au găsit 500.000 de euro acasă la unul dintre directorii uzinelor de armament reținuți. O directoare a cerut mită dublă, deoarece „dola…

4 Drona doborâtă de Forțele Aeriene române la Buzău: un zbor sinuos, plin de enigme

5 Independența financiară / Câți bani îți trebuie pentru a te „pensiona” anticipat