Gheorghe Hagi, premiat cu trofeul Golden Foot

Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, a fost premiat cu trofeul Golden Foot, luni seara, în gala cu același nume desfășurată la Monte Carlo, potrivit site-ului oficial al Academiei Hagi. La gala Golden Foot, echivalentă cu Hall of Fame-ul fotbalului, Hagi a primit prestigiosul trofeu de la prințul Albert de Monaco.

Totodată, Gheorghe Hagi și-a imprimat talpa piciorului pe aleea "Promenada Campionilor" de pe riviera monegască, acolo unde au mai primit această recunoștință de-a lungul timpului fotbaliști celebri ai planetei, precum Pele, Maradona, Roberto Baggio, Platini, Zidane, Beckenbauer sau Matthaeus.
Tot în cadrul galei de luni, au mai fost premiați francezul David Trezeguet, rusul Rinat Dasaev și argentinianul Daniel Passarella.

Gheorghe Hagi are amintiri plăcute de la Monte Carlo, în Principat reușind să-și treacă în palmares două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray, notează sursa amintită. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul