Gigantul semianalfabet care a ajuns primul împărat barbar al Romei. Îi plăcea să bea câțiva litri de vin pe zi

În anul 235 d Hr, pe tronul Imperiului Roman urca un războinic de origine tracă. Era primul barbar care ajungea să conducă uriașul imperiu întemeiat de Octavian Augustus. Purta numele de Maximinus, avea o statură gigantică și era renumit pentru forța fizică, dar și rezistența la băutură.

În anul 235 d Hr, Imperiul Roman, o forță militară și politică care domina o mare parte a lumii cunoscute, pășea într-o perioadă cumplită de criză. Vremurile marilor împărați care construiseră un adevărat „imperiu al lumii”, aducând civilizația latină pe trei continente, erau deja apuse. Traian, Hadrian, Marcus Aurelius și Septimius Severus plecaseră în rândul strămoșilor iar imperiul a intrat într-o perioadă cunoscută în istorie drept „anarhia militară”.

Totul a început în anul 235 d Hr, atunci când împăratul Alexander Severus a fost asasinat de legiunile răsculate. Împăratul încercase să evite un război cu triburile germanice pe cale diplomatică. Mulți soldați romani au considerat această strategie slabă și rușinoasă. Împăratul a fost ucis împreună cu mama sa, iar acest moment a deschis o perioadă de criză profundă care s-a întins pe aproape jumătate de secol.

Au fost decenii caracterizate prin schimbări dese de împărați, toți aleși de legiunile pe care le comandau. Majoritatea împăraților din această perioadă anarhică au avut parte de un sfârșit violent, de multe ori uciși chiar de cei care i-au proclamat împărați. Evident, această anarhie au avut drept cauze și invaziile barbarilor, criza financiară, inflația dar și epidemiile.

Primul împărat roman care a ajuns să domnească în perioada de anarhie militară a fost, culmea, un trac. Era comandantul legiunilor sud-dunărene și a fost ales de soldați după uciderea brutală a lui Alexander Severus. Se numea Maximinus Thrax, era de origine umilă și s-a ridicat doar prin curaj și forța brațelor. Maximinus Thrax a fost primul împărat roman de origine barbară, și totodată cel dintâi trac care ajungea vreodată pe tronul imperial.

Maximinus, un om cu o forță herculeană, din neamul tracilor

Maximinus Thrax, primul împărat barbar al Imperiului Roman, se numea de fapt Gaius Iulius Verus Maximinus, iar povestea sa începe în anul 173 dHr în Tracia, o regiune la nord-estul Macedoniei, pe teritoriul Bulgariei de astăzi. Originea sa a fost intens dezbătută, mai ales că izvoarele istorice antice oferă mai mult versiunii. În „Historia Augusta” se spune că Maximinus s-a născut dintr-un tată got şi o mamă din tribul alanilor (neamuri iraniene). Un alt autor antic, Herodian, crede că împăratul era de origine traco-romană . Culmea, tot în ”Historia Augusta” există un pasaj care îl contrazice pe cel de dinainte și ar sugera că Maximinus ar fi din acelaşi neam cu geţii, dar de la sud de Dunăre.

Tocmai din cauza pasajelor contradictorii, „Historia Augusta” este tratată din anumite puncte de vedere cu suspiciune. Cele mai multe opinii arată însă că Maximinus era fiul unui fermier trac din Bulgaria de astăzi, și care avea cetățenie romană. Maximinus a fost un copil voinic care nu se dădea în lături de la munca grea. Tocmai de aceea, la vârsta de 20 de ani, se spune că ar fi avut o forță herculeană. Adică putea să sfarme pietre, să tragă după el căruțe încărcate și să scoată dinții unui cal cu mâinile goale. Atunci când a ajuns împărat se spune că avea degetul mare atât de gros încât purta brățările soției ca pe niște inele. Evident, multe dintre aceste povești sunt simple exagerări.

Ca să scape de munca pământului şi de traiul umil, Maximinus s-a înrolat în anul 190 d Hr într-un unitate auxiliară tracă. Datorită calitățile sale fizice dar și a curajului deosebit, Maximinus s-a distins rapid pe câmpul de luptă. Dovedind și calități deosebite ca lider, Maximinus a avansat de la un simplu soldat auxiliar la comandant de legiune. În 232 d HR, comanda o legiune în Egipt, iar în același an a fost numit guvernator interimar al Mesopotamiei. Doi ani mai târziu, comanda o legiune în Germania. Maximus era și un comandant deosebit de popular printre soldați. Lupta ca un leu și bea ca un adevărat urmaș al lui Dyonisos. Tot în „Historia Augusta”, se spune că bea 26 de litri de vin pe zi. Evident, o altă exagerare. Dar cum fum fără foc nu iese, cu siguranță Maximinus era un petrecăreț notoriu, pasionat mai ales de vin.

Împăratul barbar care nu a văzut niciodată Roma

La începutul primăverii anului 235 d.Hr., împăratul roman Alexandru Sever și mama sa au încercat o ofensivă împotriva triburilor germane cu scopul de a îmbunătăți imaginea tânărului împărat în fața armatei și a poporului roman. Alexander Sever a ales să negocieze în loc să lupte. Armata a fost furioasă și l-a ucis pe Alexander Sever, dar și pe mama sa Iulia Mamaea.

În tot acest timp, Maximinus Thrax se afla cu legiunile sale în Germania, lângă actualul oraș Mainz. Fiind o figură extrem de populară în armată, un adevărat „tată” pentru mulți legionari romani, Maximinus a fost aclamat ca împărat pe 20 martie 235 d Hr. Senatul roman, deși reticent la această alegere a legiunilor, mai ales că Maximinus era considerat barbar și inferior prin statutul său social, nu a avut de ales. Preferatul soldaților, uriașul din Tracia, a devenit primul împărat barbar al Imperiului Roman. Fiul său, Gaius Julius Verus Maximus, avea să fie numit Caesar.

Maximinus a condus Roma ca un barbar. Nu a ajuns niciodată la Roma, fiind singurul împărat ca nu a pus vreodată piciorul în Cetatea Eternă. Nici măcar nu știa cum arată. A preferat să domnească din taberele militare punând la cale războaie și sperând să refacă gloria de odinioară a Imperiul Roman. Deși era iubit în rândul legiunilor, Maximinus era disprețuit la Roma, și considerat un barbar brutal și needucat. Maximinus era semianalfabet, abia dacă reușea să-și scrie numele.

Modul bizar în care dacii înfruntau fenomenele extreme puse pe seama zeului Gebeleizis

„Caracterul său era din fire barbar”

Maximinus era însă un comandant inteligent. Și-a dat seama imediat de situație. A realizat că Imperiul Roman intrase într-o perioadă de criză și maximă instabilitate. Era conștient de disprețul senatorilor și a patricienilor romani. Știa că nu face parte din lumea lor și că aceștia vor complota în permanență pentru a-l îndepărta de pe tron. Așa că a preferat să facă ce știa el mai bine: să poarte război.

Știa că așa își va menține legiunile mulțumite și loiale. „Construind un pod ponton și traversând Rinul, noul împărat a înaintat mai departe în Germania, jefuind și arzând sate pe parcurs. După o bătălie aprigă lângă Württemberg și Baden și în ciuda pierderilor grele, a fost proclamat Germanicus Maximus. Pacea în regiune a fost restabilită. Între 235-236 d.Hr., a avansat spre Dunăre, câștigând titlurile de Dacius Maximus și Sarmaticus Maximus”, preciza specialistul Donald L. Wasson într-un articol de specialitate pentru „World History”.

Deși a avut un succes militar fenomenal, pacificând multe dintre triburile barbare care făceau probleme Imperiului, campaniile sale au secătuit finanțele imperiului. Totodată pentru a-și finanța campaniile Maximinus Thrax a redus subvențiile pentru aprovizionarea cu cereale a Romei.

O gafă politică substanțială care i-a afectat reputația în fața locuitorilor Cetății Eterne. În plus, a încercat să se impună cu forța și cu o brutalitate ieșită din comun acolo unde știa că nu este apreciat și dorit. Adică s-a îndreptat împotriva patricienilor, senatorilor și a romanilor de vază. A tăiat în stânga și în dreapta, a confiscat averi și s-a băgat inclusiv în finanțele imperiului pentru a-și finanța campaniile dar și pentru a-și spori averea. Ba chiar a luat și din bugetul pentru spectacole cu gladioatori și petreceri publice, ceea ce a fost considerat inadmisibil de mulți romani. „Caracterul său era din fire barbar, așa cum era și rasa sa barbară. Moștenise firea brutală a compatrioților săi și intenționa să-și consolideze poziția imperială prin acte de cruzime, temându-se că va deveni obiect de dispreț pentru Senat și popor, care ar putea fi mai conștienți de originea sa umilă decât impresionați de onoarea pe care o câștigase”, scria istoricul Herodian, în lucrarea sa „Istoria Imperiului Roman”.

Același istoric roman continuă și spune că „După ce Maximinus i-a sărăcit pe majoritatea oamenilor distinși și le-a confiscat moșiile, pe care le considera mici, nesemnificative și insuficiente pentru scopurile sale, s-a îndreptat către trezoreria publică; toate fondurile care fuseseră strânse pentru bunăstarea cetățenilor sau pentru cadouri, toate fondurile fiind ținute în rezervă pentru spectacole sau festivaluri, le-a transferat în propria avere personală”.

Moartea tracului, începutul haosului

Era evident că romanii de vază, dar și mulți comandanți militari din alte regiune ale Imperiului se vor coaliza pentru a scăpa de Maximinus. Unii fiindcă se temeau pentru viața lor, alții pentru a pune mâna pe putere. Cei din Roma , precum și mulți din armată, au preferat un senator pe nume Magnus. Cu toate acestea, complotul a fost dat în vileag și Maximinus i-a ucis pe mulți dintre conspiratori.

Cum ar arăta lumea fără oameni: liniște, natură și urmele unei civilizații pierdute

Alții, care i-au rămas loiali lui Alexander Sever, l-au ales pe Titus Quartinus ca împărat, dar, din păcate, acesta a murit în timp ce dormea, fiind ucis de unul dintre cei mai vocali susținători ai săi, un om pe nume Macedo, care a ales să schimbe tabăra și să-l susțină pe Maximinus. „Realizând că nu mai pot tolera excesele lui Maximinus, Senatul și-a exprimat sprijinul față de guvernatorul Africii, în vârstă de optzeci de ani, Marcus Antonius Gordianus Sempronianus sau Gordian I. Maximinus a fost declarat dușman al statului”, a precizat Donald L. Wasson, în aceeași lucrare.

Gordianus și fiul său, Gordian al II-lea, proclamat Augustus de tatăl său, s-au bucurat de sprijinul Senatului, dar nu și al armatei. Capellianus, guvernator al Numidiei și aliat al lui Maximinus, a înaintat cu legiunile sale spre Cartagina și l-a ucis pe Gordian al II-lea. Tatăl său, fostul Guvernator al Africii, auzind de moartea fiului său, s-a spânzurat. Gordian tatăl și Gordian fiul au fost împărați doar pentru 24 de zile. Disperați, senatorii au numit doi împărați, pe Decius Caelius Calvinus Balbinus și Marcus Clodius Pupienus. Cei doi au fost însă bătuți cu pietre pe străzile Romei. Poporul l-a preferat pe Marcus Antonius Gordianus, nepotul lui de 13 ani al lui Gordian al II lea.

Maximinus a hotărât să viziteze pentru prima dată Roma. Dar nu pentru a primi onorurile populației sau ale Senatului, ci pentru a-i ucide pe pretendenții săi. S-a împotmolit însă în fața orașului Aquileia. Sătui de războaie şi momiţi de noi recompense din partea noului împărat, soldaţii lui Maximinus l-au trădat, fiind decapitat atât el, cât şi fiul său. Capul lui Maximinus a ajuns prima dată la Pupienus în Ravenna, apoi la Roma, în faţa Senatului. Primul împărat-soldat de neam barbar murea, iar Roma intra într-o epocă de puternice frământări.