Gloria și declinul stațiunii Amara, fostul Techirghiol din inima Bărăganului

O echipă multidisciplinară compusă din antropologii Romelia Călin și Iuliana Dumitru, istoricul Adelina Ștefan și arhitectul Ștefania Tîrcă a documentat traiectoria stațiunii ialomițene în cadrul cercetării „Salutări de la Amara”, proiect derulat sub egida Asociației „Vira”, o organizație neguvernamentală înființată la Bârlad în anul 2006. Demersul își propune nu doar salvarea memoriei colective și a reperelor urbanistice, ci și mobilizarea noii generații din comunitate pentru a readuce viața culturală pe malul lacului.

Punctul de plecare al inițiativei a fost unul profund personal. La răscrucea anilor '80 și '90, Romelia Călin își petrecea vacanțele de vară la bunicii săi din Slobozia, iar după-amiezile erau dedicate scăldatului și ungerii cu nămol sapropelic. Revederea locurilor peste ani a relevat însă degradarea accentuată a vechilor stabilimente balneare, devenind pretextul unei investigații autoetnografice coordonate alături de Iuliana Dumitru, cercetătoare care abordase anterior spațiul litoral de la 2 Mai și Vama Veche printr-o expoziție la Muzeul Țăranului Român.

Rădăcinile balneare din Bărăgan

Deși perioada socialistă i-a adus o faimă de masă, stațiunea își are rădăcinile la cumpăna secolelor precedente. Bazele așezământului au fost puse de Dumitru Seceleanu, unul dintre cei mai înstăriți proprietari de terenuri din Bărăgan, care decisese să investească într-o bază terapeutică după ce apele și nămolul i-au vindecat propria paralizie. Primele concesiuni pe marginea apei au aparținut lui Tase Alexe și Constantin Mircescu. Afacerea lui Alexe, intitulată „Sănătatea Nomolul Amara”, includea o unitate hotelieră, cazino, restaurant, două plaje amenajate, popicărie și un teren de tenis.

În 1922 activa și Alexandru Pastia, proprietar al stabilimentului „Instalațiile cu băi calde Pastia cu pensiune”, gestionat împreună cu soția sa, Aurelia, de profesie medic balneolog. Chiar și în perioada interbelică, când infrastructura edilitară lipsea, iar ulițele nu beneficiau de iluminat public, existau planuri fanteziste de atragere a turiștilor de peste hotare.

Dezvoltarea urbanistică a divizat localitatea în două sectoare distincte: zona centrală, configurată în anii 1960 prin ridicarea hotelurilor patronate de structurile sindicale și agricole, și sectorul Mircești, unde în anii '80 s-a construit Hotelul Parc, administrat de Oficiul Județean de Turism, alături de spații aflate în custodia Romsilva.

Rampa de lansare către marile scene

Pe lângă tratament, Amara s-a impus pe harta culturală a țării prin intermediul festivalului de muzică ușoară „Trofeul tinereții”, ajuns la a 58-a ediție, dedicată compozitorului Horia Moculescu. Manifestarea reprezenta antecamera obligatorie pentru Festivalul de la Mamaia: doar premianții primelor trei locuri de pe scena ialomițeană primeau biletul de acces către concursul de pe litoral.

Pe această scenă a debutat solista Laura Stoica în 1987, cucerind poziția a doua la interpretare. Anterior, marele trofeu fusese obținut de Angela Ciochină în 1975 și de Mihaela Runceanu în 1976, calitatea concurenților fiind evaluată de jurii de prestigiu din care a făcut parte, printre alții, Dan Spătaru.

Epoca de aur a turismului sindicalizat

Interviurile realizate începând cu anul 2023 arată că ascensiunea Amarei s-a sprijinit pe două mari capacități de cazare: Hotelul Lebăda (fost al Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR) și Hotelul Ialomița (fost al Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție – UNCAP). Clădirea UGSR asigura la acea vreme cazarea a circa 1.100 de persoane într-o singură serie de 12 până la 14 zile.

În paralel cu infrastructura de stat, gazdele particulare prosperau. O fostă angajată povestea cum dezvoltarea marilor hoteluri a crescut exponențial cererea din casele localnicilor: în propria locuință de opt camere și o singură baie a ajuns să cazeze până la 48 de oameni simultan. Mulți vizitatori fără loc rezervat alegeau să doarmă chiar pe băncile din parcuri, în timp ce nămolul cald, adus la 38 de grade, era distribuit cu gălețile direct din bărci sau întins generos pe trupurile pacienților înveliți apoi ca pruncii.

Pentru mulți angajați din agricultură, stațiunea era singura opțiune disponibilă. Spre exemplu, tatăl Iulianei Dumitru, electrician la CAP-ul din 2 Mai, a primit în anii '80 un bilet subvenționat la hotelul cooperativ din Amara. Însă în loc să profite de apele curative, părinții săi au lăsat doar bagajele în cameră și au pornit în țară – la Pitești și apoi în Vrancea – pentru a-și ajuta rudele la culesul viilor pe durata celor două săptămâni, revenind la final doar pentru a-și recupera hainele.

Materializarea primului an de teren s-a regăsit în expoziția „Amintiri dulci de la Amara. Turismul balnear în stațiunea Amara – fragmente de memorie colectivă”. În 2024, activitatea a continuat prin raportul „Amara. Mărețul vis din Bărăgan”, care a analizat documentele de urbanism, proiectele de arhitectură și amprenta deciziilor ideologice asupra extinderii localității.

Prezentul fragmentat: între artă monumentală și degradare

Situația actuală din Amara oferă o imagine plină de contraste. La demararea cercetărilor în 2023, malul apei era împânzit de utilaje, iar accesul persoanelor în vârstă depindea de o balustradă improvizată din lemn și pietre montată de un localnic. Ulterior, zona de țărm a fost reconfigurată cu pontoane și facilități moderne. Hotelul Ialomița și centrul său curativ au beneficiat de o modernizare completă.

La polul opus, gigantul Lebăda păstrează doar o aripă funcțională, în timp ce cealaltă rămâne închisă. Complexul ridicat la cumpăna anilor '70 impresiona prin piscina interioară, sălile de mese etajate și un foaier grandios. În acest spațiu rezistă încă finisajele de piatră, corpurile masive de iluminat și celebra pictură murală a lui Sabin Bălașa, intitulată „Femei nebune”.

Totuși, parcul stațiunii, cu o suprafață de peste 60 de hectare, suferă din cauza lipsei de îngrijire și a unei colonii masive de ciori. Dincolo de fâșia balneară și de primărie, Amara rămâne structural o așezare rurală, cu gospodării tradiționale, grădini și animale.

Specialistele atrag atenția că intervențiile edilitare recente au caracterul unor reparații de suprafață, lipsind o strategie coerentă care să promoveze beneficiile balneoterapiei pentru segmente mai largi de vârstă, inclusiv pentru adulții activi.

Explorează subiectele:

Amara turism balnear patrimoniu

Distribuie Distribuie Comentarii