Gorghiu îl susține pe Veștea. Predoiu, la fel

Fostul președinte al PNL Alina Gorghiu a anunțat că a primit „mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea”. Este necalr ce bază statutară are această decizie. Azi, Biroul Permanent Național al PNL se va reuni la ora 17.00 pentru a decide ce atitudine va avea față de desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea.

„Astăzi, am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteț, mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea.

Echipa mea este echipa primarilor din Argeș — oamenii care țin comunitățile noastre în picioare, zi de zi.
În fața PNL sunt, practic, două scenarii.
Primul: un premier liberal la guvernare. Adică PNL își asumă conducerea, păstrează inițiativa și rămâne acolo unde contează — la masa deciziilor.
Al doilea: PSD și AUR la guvernare, iar PNL trimis în opoziție pentru ani buni de acum înainte.
Nu trebuie să fii strateg ca să vezi care dintre cele două e în interesul partidului și, mai ales, al oamenilor. Eu vreau ca această comunitate argeșeană să fie ajutată de un premier liberal, nu condamnată de un guvern PSD-AUR.
Dar dincolo de aceste două scenarii și indiferent de deznodământ, există un obiectiv pe care îl consider cel mai important pentru orice președinte de PNL: să nu se rupă partidul.
Conflictul nu rezolvă criza politică, o adâncește. Dacă din această situație partidele ies mai slăbite, instituțiile mai contestate, iar cetățenii mai dezamăgiți, nimeni nu va avea de câștigat.
Acest blocaj însă nu mai poate continua. Trebuie găsită o soluție. O majoritate parlamentară trebuie identificată — repede și responsabil. România nu-și permite să mai aștepte.
Iar, un dialog Bolojan - Veștea este necesar și util.
Și mai e ceva ce nu spunem cu voce tare. De luni de zile evităm o discuție de fond: ce fel de partid vrem să fim — liberal-conservator sau progresist? E elefantul din cameră pe care ne prefacem că nu-l vedem. Ne certăm pe nume de premieri și pe combinații de majorități, dar ocolim întrebarea care chiar contează: care e identitatea PNL și încotro mergem?”, a scris Gorghiu.

Predoiu: acum este un alt context

Cu circa o oră înainte, și ministrul de Interne Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, a spus că susține un guvern Veștea.
„Eu cred că soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea Coaliției cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care inițial PNL și-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar și ferm și cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al Coaliției va fi sancționată cu plecarea imediată a PNL în opoziție.
PNL se achită astfel de sarcina scoaterii țării din criză și își poate vedea apoi și de propriile strategii din opoziție, așa cum a decis. Aceasta nu ar fi o abdicare de la deciziile luate, ci o adaptare la contextul prezent, care reclamă cu urgență un guvern politic. Chiar așa și spune, textual, decizia luată de PNL acum câteva săptămâni: „în contextul politic actual”, se merge în opoziție. Acum e alt context, în care e nevoie urgentă de guvern, iar în opoziție putem merge și peste un an, după ce redresăm situația”, a apreciat Predoiu.
----

Liberalii se întâlnesc luni într-o primă ședință de conducere după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea fără consultarea PNL. Tabăra anti-Bolojan încearcă să-l convingă pe Ilie Bolojan.

Nu demisia lui Ilie Bolojan, ci „lămurirea” lui. Acesta este planul de azi al „taberei Veștea”. Cu această idee vor intra apropiații acestuia în ședința de luni a Biroului Politic Național, conform mai multor oameni din partid, care au discutat cu hotnews.ro .

Având în vedere subiectul delicat, liderii au vorbit cu condiția confidențialității. Descrierea vine de la liberali din ambele tabere, care astăzi sunt mai conturate și adversative politic decât au fost vreodată. Ele văd soluții diferite pentru viitorul PNL.

Versiunea „rebelilor”

„Bolojan trebuie să înțeleagă că partidul trebuie să fie la guvernare”, ne-a spus unul dintre cei care dorește ca guvernul Veștea să treacă de Parlament.

„Partidul nu se va rupe, dar doi ani până la alegeri înseamnă mult”, a mai zis liberalul. El susține că abia o eventuală decizie de excludere a lui Veștea din partid va radicaliza totul. „Și va pune mai mult paie pe foc”.

„Presiunea de la baza partidului e mare”, a mai spus el, argumentând astfel opțiunea pentru a rămâne la guvernare.

Ce spun cei care sunt de partea conducerii

De partea cealaltă, unul dintre liderii care este alături de Bolojan a explicat pentru HotNews că este puțin probabil ca decizia de revenire la guvernare alături de PSD să revină în preferința membrilor și conducerii PNL. Nu vede cum. Nu vede de ce.

„Cel mai probabil votul va fi cum a fost și până acum: să nu susținem un guvern cu PSD. E adevărat, nu cred că de această dată va mai fi unanimitate, dar clar decizia nu va fi răsturnată. Clar, partidul nu se va rupe”, a declarat el, de acord în acest punct cu colegul său din „opoziția internă”.

Liderul liberal pro Bolojan a spus că decizia probabilă va fi ca parlamentarii PNL să nu voteze un astfel de guvern – cei care o vor face vor risca excluderea din partid.

Șefii de organizații care merg cu Veștea

Până luni dimineață, o serie de parlamentari PNL au anunțat public că susțin un guvern condus de Adrian Veștea. Majoritatea vin din organizații care au susținut continuarea guvernării cu PSD și fără Ilie Bolojan.

Până acum, câțiva șefi de organizații și-au anunțat susținerea pentru prim-vicepreședintele PNL căruia președintele Nicușor Dan i-a dat mandatul de premier desemnat.

Ion Iordache, deputat, președinte PNL Gorj: „Experiența lui Veștea în administrația locală și centrală, echilibrul și decența care l-au caracterizat de-a lungul timpului îl recomandă pentru această mare responsabilitate. Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României și puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea țării noastre”.

Alexandru Popa, vicepreședinte PNL, deputat și președinte PNL Brăila: „Nu știu ce a stat în spatele deciziei domnului președinte, dar cu siguranță Adrian Veștea este o variantă bună”.

Toma Petcu, președinte PNL Giurgiu: „Adrian Veștea este soluția prin care Partidul Național Liberal poate păstra funcția de prim-ministru și poate contribui la asigurarea stabilității politice de care România are nevoie în această perioadă. În același timp, Adrian Veștea este numărul doi în Partidul Național Liberal și a fost ales cu un număr de voturi semnificativ mai mare decât mulți dintre colegii care aleg astăzi să îl critice, fapt care îi conferă o legitimitate politică ce nu poate fi ignorată.”

Valeriu Iftime, vicepreședinte PNL, președinte PNL Botoșani: „Cred că un Guvern cu domnul Veştea premier e o soluţie bună în momentul acesta. Eu ţin la domnul preşedinte, dar nu mă interesează ce spune partidul în stânga şi în dreapta. Important este să avem un Guvern care să funcţioneze. Mai avem trei luni de zile ca să forţăm PNRR, avem atâtea lucruri de făcut şi noi avem o lună de zile de când nu avem Guvern”.

Ionuț Stroe, deputat, președinte PNL sector 4: Adrian Veștea e un om serios, cu o carieră politică pornită de jos. 30 de ani de liberalism autentic, de 3 ori primar, 3 mandate de președinte de CJ și fost ministru al Dezvoltării”.

Monica Anisie, senator, președinte PNL sector 2: „Partidul Național Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate față de români! Este timpul pentru un guvern funcțional, condus de un premier axat pe performanță, care cunoaște direct problemele comunităților”.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Gest de văcarul satului la birt făcut de Veștea în platou la Euronews

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 Așa o fi?

4 „Pentru mine, e o veste bună” / Cutremur în PNL. Două nume grele din partid își anunță susținerea pentru desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de …

5 „Aveți o bombă cu ceas în minister. Se numește SIPA”