Gorghiu: PNL a depus peste 800.000 de semnături de susținere a listelor pentru parlamentare; candidaturile - validate pe 20 octombrie

PNL a depus la Biroul Electoral Central aproximativ 815.000 de semnături în vederea susținerii listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar candidaturile vor fi validate în cadrul unui Birou Politic Național care se va desfășura pe 20 octombrie, a anunțat președintele partidului, Alina Gorghiu.

"Tehnic, am și depus listele de semnături de susținere pentru candidaturile PNL la aceste alegeri parlamentare din 11 decembrie. Așa cum v-a informat, bănuiesc, secretarul general, numărul de 815.000 de semnături aproximativ, semnături care se află acum în plin proces de verificare la autoritatea competentă. Chiar dacă suntem un partid mare acest proces de strângere a semnăturilor a fost unul dificil, a fost unul care a însemnat un efort organizatoric consistent. Le mulțumesc colegilor mei din structurile județene, din București, pentru că au făcut acest efort", a declarat Alina Gorghiu, luni, într-o conferință de presă, după ședința conducerii partidului.

Ea a precizat că lista de candidați ai PNL Diaspora pentru parlamentare a fost votată cu unanimitate, menționând că aceasta urmează să fie deschisă la Senat de Viorel Badea și la Camera Deputaților de Mihai Voicu.

Președintele PNL a anunțat, totodată, că listele de candidați ai liberalilor la parlamentare urmează să fie validate în cadrul unui Birou Politic Național care va avea loc pe data de 20 octombrie. Până la această dată, organizațiile județene vor trebui să definitiveze listele cu propuneri de candidați la parlamentare, a precizat Gorghiu.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”