Gorj: 1.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, disponibilizați de la 1 mai

O mie de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi disponibilizați începând cu 1 mai 2017, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac.

Potrivit sursei citate, este vorba de muncitori și personal TESA.

"Am primit notificare din partea CEO cu privire la concedierea colectivă a 1.000 de persoane, din care 649 muncitori și 351 personal TESA începând cu 1 mai 2017. Printre motivele externe din notificare se numără subvenționarea puternică a concurenței, respectiv a producerii pe alte forme de energie, reducerea prețurilor pe piața de energie, importul de cărbune pentru alte termocentrale în timp ce există o supraproducție la CEO, care ar putea acoperi cu costuri mult mai reduse energia produsă de acești producători pe piața internă, evoluția prețurilor certificatelor de dioxid de carbon, legislația nefavorabilă companiei și bariere privind exportul de energie, iar printre motivele determinate de influența mediului intern — neîncasarea datoriilor istorice, prevederile din CCM cu privire la drepturi și facilități presupun un efort financiar ridicat", a precizat Romeo Chiriac.

Printre societățile care au mai făcut concedieri colective de la începutul anului se numără și Întreprinderea Drumuri și Poduri (IDP). Aproximativ 150 de salariați ai IDP au fost concediați colectiv începând cu 20 februarie 2017. Societatea, care avea 249 de angajați, a ajuns la 100, unitatea fiind nevoită să adopte un plan de reorganizare pentru redresare.

De asemenea, de la SC Cazare Cantine Motru, societate prestatoare în domeniul mineritului, vor fi concediate colectiv, începând cu cu 1 aprilie, 37 de persoane, unitatea având probleme economico-financiare, ca urmare a încetării contractului de prestări servicii privind servirea mesei calde de către salariații EMC Lupoaia și EMC Roșiuța.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul