Grecia plătește 5.000 de euro pe an familiilor care se mută pe o insulă izolată

Guvernul de la Atena a lansat un plan ambițios menit să revitalizeze una dintre cele mai izolate comunități elene din Marea Egee: gospodăriile care aleg să se stabilească pe insula Kastellorizo vor beneficia de o alocație anuală neimpozabilă de 5.000 de euro, la care se adaugă sume suplimentare pentru copii, deduceri fiscale majore și investiții masive în servicii publice.

Kastellorizo, cunoscută oficial și sub denumirea de Megisti, este cel mai estic teritoriu locuit al Greciei, situat la o distanță de doar câțiva kilometri de țărmul Turciei. Pentru a contracara depopularea acestui avanpost strategic, prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a prezentat o serie de măsuri de sprijin financiar direct și facilități locale, informează publicația Greek Reporter . Anunțul a fost făcut chiar pe insulă, în cadrul ceremoniilor ce au marcat 83 de ani de la eliberarea acesteia de sub ocupația forțelor italiene în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Grecia oferă 5.000 de euro pe an familiilor care se mută pe o insulă

Grecia oferă 5.000 de euro pe an familiilor care se mută pe o insulă Foto: sursa: C. Mazilu

Condițiile financiare ale programului de relocare

Planul guvernamental prevede acordarea unei plăți anuale de 5.000 de euro pentru fiecare familie care alege să își stabilească domiciliul pe insulă. Banii sunt scutiți de orice formă de impozitare și nu pot fi popriți sau executați silit. În plus, familiile care au copii minori în întreținere vor primi un supliment de 1.000 de euro anual pentru fiecare copil. Principala cerință impusă aplicanților este menținerea unei rezidențe continue de minimum un an pe insulă.

După cum a subliniat premierul Kyriakos Mitsotakis, măsura vizează deopotrivă susținerea comunității deja existente și atragerea celor dornici de un nou început, suma fixă de 5.000 de euro pe gospodărie fiind garantată, alături de bonusul de 1.000 de euro pentru fiecare copil.

Calendarul de plată și facilitățile pentru sectorul public

Programul este etapizat: persoanele care au deja statutul de rezidenți permanenți pe Kastellorizo vor intra în posesia sumelor începând cu anul 2027. Cei care decid să se mute pe insulă vor primi primele fonduri în 2028, viramentele urmând să continue anual dacă sunt respectate toate criteriile impuse.

De stimulente considerabile se vor bucura și angajații statului trimiși pe această insulă de frontieră. Cadrele militare, membrii forțelor de ordine și funcționarii publici vor beneficia de un spor salarial anual permanent de 5.000 de euro, la care se va adăuga un set separat de beneficii gestionat de Ministerul de Interne.

Chirii gratuite, taxe reduse și dezvoltare urbană

Pentru a rezolva deficitul de cadre specializate, compania Hellenic Energy va finanța restaurarea integrală a unor locuințe vechi de pe insulă, urmând ca acestea să fie puse la dispoziție gratuit medicilor, profesorilor și lucrătorilor din administrația portuară.

Pachetul economic aprobat de Atena include și un regim fiscal relaxat pentru locuitorii din Kastellorizo: o reducere permanentă de 30% a cotei TVA, anularea impozitului pe proprietate, subvenționarea combustibililor și micșorări de taxe locale.

Totodată, strategia statului grec implică fonduri considerabile pentru infrastructură: portul principal va intra într-un proces de refacere, aerogara și rețeaua rutieră vor fi modernizate, iar problema apei potabile va fi rezolvată prin montarea unor noi echipamente de desalinizare. În școli vor fi repartizați dascăli cu normă întreagă și echipamente digitale, în timp ce asistența medicală preventivă va fi asigurată prin caravane mobile periodice. În ceea ce privește transportul, începând de anul viitor va opera o cursă maritimă săptămânală suplimentară subvenționată, care va asigura legătura directă între portul Pireu, Rodos și Kastellorizo.

Explorează subiectele:

GreciaKastellorizorelocare


Citește și:

populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore