Guvern: Medicamentele al căror patent a expirat se vor ieftini treptat din aprilie anul viitor

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre pentru aprobarea metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România.

"Pentru a asigura accesul pacienților la tratament și pentru a se evita o nouă criză a medicamentelor în cazul produselor al căror patent a expirat (off-patent) se va realiza o ieftinire în trepte a acestora. De la 1 aprilie 2017, se va aplica o ieftinire de 10% a medicamentelor pentru care patentul a expirat (off-patent), de 10% în al doilea an și de 15% în al treilea an. Pentru restul medicamentelor prescrise cu rețetă, procedura de calculare a prețului rămâne neschimbată, bazându-se pe cel mai mic preț european dintr-un coș de 12 țări", se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, o altă prevedere a actului normativ adoptat se referă la introducerea unei metode diferite de calcul al prețului pentru medicamentele esențiale din lista stabilită de Organizația Mondială a Sănătății, care sunt compensate 100% în România.

"Ministerul Sănătății încearcă să prevină dispariția de pe piață a medicamentelor esențiale. Majoritatea acestor medicamente sunt ieftine, peste 50% din ele având prețuri sub 50 de lei. Sunt medicamente destinate unor afecțiuni frecvente, cum ar fi cele de inimă sau cancerul. Fiind vorba de medicamente compensate 100%, pacienții nu vor trebui să plătească nimic în plus", mai anunță Guvernul.

Dosarele privind noile prețuri se vor depune în decurs de 30 de zile de la adoptarea actului normativ. Procesul de corecție se va finaliza la 1 martie 2017, urmând ca prețurile medicamentelor să intre în vigoare la 1 aprilie anul viitor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT

4 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

5 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”