„Guvernul din pădure”. Cum răspunde Eugen Tomac speculațiilor privind lista de miniștri și implicarea serviciilor
Premierul desemnat Eugen Tomac a reacționat la valul de speculații apărute în spațiul public potrivit cărora lista viitorului Guvern ar fi fost stabilită „în pădure”, cu influențe din zona serviciilor.
Întrebat într-o emisiune B1 TV cum comentează aceste acuzații, Tomac a respins categoric ideea și a răspuns ironic: „Nu practic sportul ăsta”.
„În pădure mă duc doar în weekend și când am timp cu copiii mei, deci nu practic sportul ăsta sub nicio formă. Sunt un om deschis. Tocmai de aceea cred că domnul președinte m-a desemnat pentru a încerca să încheg o echipă capabilă să discute și să răspunde tuturor exigențelor care vin din partea partidelor politice. Eu cunosc foarte bine mediul politic, sunt de atât de mult timp în viața politică”, a spus Eugen Tomac, la B1TV.
Premierul desemnat a vorbit și despre procesul de formare a echipei guvernamentale. Totodată, Eugen Tomac a transmis și un mesaj de flexibilitate către partidele implicate în discuții.
„Îmi doresc să merg la Palatul Victoria cu echipa pe care am propus-o, dar în repet, până în ziua depunerii programului de guvernare și a echipei pe care am format-o, sunt dispus să discut oricând cu partidelor și, evident, acolo unde există exigențe, dar evident trebuie să fie bine justificate, pentru că aluzii sau insinuări nu sunt suficiente”, a transmis Tomac.
Cum a fost alcătuită lista de miniștri
Premierul desemnat a explicat și modul în care a fost construită lista de miniștri, precizând că a apelat la recomandări din mai multe sectoare profesionale și că nu a cunoscut personal toți candidații propuși.
„Am solicitat asociațiilor patronale, medicilor, avocaților, tuturor categoriilor, să îmi propună persoane dispuse pentru o anumită perioadă de timp să-și părăsească activitatea și să vină în serviciul public”, a explicat acesta.
Sursa: adevarul.ro

