Hagiu (FORT): Mâine este o zi în care încep protestele la nivel naţional, organizate de transportatori

Hagiu (FORT): Mâine este o zi în care încep protestele la nivel naţional, organizate de transportatori

Transportatorii, cu sprijinul asociaţiilor patronale, vor demara vineri acţiuni de protest la nivel naţional, care vor consta în informare cu afişe, cu bannere şi circulaţie în coloană a autovehiculelor de transport marfă, a anunţat joi Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), într-o conferinţă de presă.

Transportatorii sunt nemulţumiţi, printre altele, de controalele derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte diurna.

"Mâine (vineri, n.r.) piaţa începe să protesteze şi transportatorii s-au organizat pentru începerea acestor proteste. Mâine este o zi în care încep proteste la nivel naţional, proteste organizate de către transportatori cu sprijinul asociaţiilor patronale, ca semnal de alarmă faţă de abuzul la care sunt supuse companiile de transport autohtone în raport cu controalelor ANAF. A fost dovedit de noi cu ocazia grupurilor de lucru la care am participat, acolo unde confirmarea faptului că nu este nevoie de niciun fel de modificare legislativă şi legislaţia e clară, însă e interpretată abuziv, a venit după primele patru întâlniri. Suntem în situaţia în care, în faţa unui abuz, nu poţi să ai altă reacţie decât să te manifeşti(...) Să sperăm că aceşti factori decizionali vor fi sensibilizaţi. Dacă nu, practic, aşa cum au anunţat transportatorii, începând de mâine, e o manifestare pe durată nedeterminată a unei nemulţumiri dublate şi de alte aspecte care n-au ţinut cont de dialogul cu piaţa", a explicat Hagiu.

El a subliniat că transportatorii de marfă se află într-o situaţie în care există riscul să piardă "bruma de competitivitate" pe care o mai au în raport cu competitorii vest-europeni, care "prin lobby şi influenţa puternică la nivelul Parlamentului european influenţează politica sectorială" pentru a-i scoate de pe piaţă.

"Dacă suntem între ciocan şi nicovală, adică între Europa cu două viteze sau cu dublă măsură şi internii noştri care ne bagă total în şanţ şi vor să ne mai dea şi foc nu avem decât această şansă a protestelor, în speranţa că se trezesc la realitate", a punctat preşedintele FORT.

Hagiu a mei menţionat că miercuri Guvernul României a dat o Ordonanţă "care afectează grav transportul regulat judeţean de persoane" şi sunt semnale că şi această componentă a pieţei de transport se va alătura protestelor.

"Aşa probabil va arăta vara în România, cu proteste pe sectorul de transporturi din cauza unor abuzuri instituţionale extrem de grave şi a nepăsării totale la nivel decizional, statul român, Guvern etc raportat la aceste probleme", a mai spus preşedintele FORT.

Acesta a adăugat că "nemulţumirea nu se manifestă pe zone", ci are caracter general, fiind doar începutul unui şir de proteste şi, din informaţiile pe care le are, se organizează pentru protest transportatorii din Sibiu, Alba Iulia, Arad, Oradea, Timişoara, Suceava, Constanţa, Braşov, Prahova, Bucureşti etc, dar probabil acţiunea se va extinde în toată ţara.

"Mâine e începutul, nu există o perioadă. Având în vedere caracterul inedit al acestei situaţii, cu informare cu afişe, cu bannere, cu circulaţie în coloană, sau la care se alătură şi alţi transportatori în timpul marşurilor, e un pic atipică, specifică transportului rutier această manifestare ca şi semnal de alarmă", a semnalat Augustin Hagiu.

La rândul său, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a afirmat că fiecare patronat trebuie să-şi caute dreptatea, iar acţiunea de vineri a pornită de transportatorii cărora le-a ajuns cuţitul la os.

"Trebuie să cer scuze mâine participanţilor din trafic dacă se vor simţi lezaţi de acţiunile noastre. Până la urmă asta este. Trebuie fiecare, ca patronat, să ne căutăm dreptatea. Guvernul trebuie să ţină cont că noi, transportatorii, privaţii, suntem cu Guvernul, indiferent de culoarea lor politică, dar dacă sunt derapaje împotriva noastră noi trebuie să ne căutam dreptatea.(...) Există un plan naţional cumva de distrugere a firmelor de transport cu capital românesc? Este foarte importantă această întrebare, să ştim şi noi dacă se urmăreşte cumva ca transportatorii cu capital românesc integral să fie distruşi. Dacă noi trebuie să fim distruşi trebuie să ştim. Ori să ne apucăm de altceva, ori, cu căţel, cu purcel, cu soţie, cu copil să ne ducem, cu familie, cu angajaţi, în faţa Guvernului(...). Această acţiune pornită mâine de către transportatori nu e pornită de noi, asociaţiile. Noi îi susţinem. Este pornită de transportatorii cărora le-a ajuns cuţitul la os", a afirmat Ştefănescu.

El a adăugat că în curând toate patronatele, toţi transportatorii din ţară vor fi în Bucureşti. În prima fază vor solicita autorizaţii de protest şi, dacă li se vor refuza, vor fi proteste spontane.

Transportatorii de marfă din mai multe centre economice ale României vor circula, vineri, cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, aceasta fiind o formă de protest faţă de ceea ce ei numesc "hărţuirea" autorităţilor fiscale.

"După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite", se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector (APTE2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina, ARTRI, COTAR, FORT şi UNTRR).

O altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

Transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul "poluatorul plăteşte", promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, dar neintrodusă în practică de nicio ţară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri, subliniază comunicatul citat. Potrivit transportatorilor, aceste creşteri s-ar reflecta în preţurile produselor la raft. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro