Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Handbal feminin: Ambros (selecționerul României) - Trebuie să gândim și să jucăm ca o echipă la Campionatul European

Selecționerul naționalei de handbal feminin a României, Martin Ambros, a declarat într-un interviu publicat pe canalul de YouTube al FRH, că jucătoarele sale trebuie să gândească și să joace ca o echipă la Campionatul European, turneu care se desfășoară în Suedia până în 18 decembrie.

"Sunt emoționat pentru că este prima participare a mea la un Campionat European și vreau să mă bucur de aceste momente alături de echipă. Trebuie să fim noi înșine la acest turneu. Să respectăm adversarii, dar să rămânem loiali stilului nostru de joc. Nu putem face lucruri diferite. E important să găsim punctele slabe ale adversarilor. Trebuie să gândim și să jucăm ca o echipă. Indiferent de valoarea individuală, fiecare jucătoare trebuie să joace pentru echipă. Iar acesta este unul dintre cele mai importante lucruri, mai important decât rezultatele sau obiectivele. Încercăm să ne îmbunătățim jocul, iar la acest turneu avem ocazia să arătăm dacă mergem sau nu în direcția bună. Avem în lot și câteva jucătoare mai tinere, pentru ele este o șansă să își arate valoarea la acest Campionat European", a spus Ambros.

Tehnicianul spaniol a explicat că va încerca să aducă unele lucruri noi în jocul defensiv al naționalei României. "Jocul din ofensivă îl vom păstra pe cel cu care sunt obișnuite fetele, însă în apărare vom încerca să aducem lucruri noi, în funcție de fiecare adversar pe care îl vom întâlni. Nu cred că ideile de joc sunt puse în totalitate la punct acum, înaintea acestui turneu, dar consider că avem în lot fete inteligente și aceste lucruri se vor regla cât mai repede", a menționat el.

Obiectivul principal al României în Grupa D este câștigarea partidei cu Croația, susține Martin Ambros. "Rusia este o echipă foarte puternică din punct de vedere fizic, o echipă solidă. Este campioana olimpică de la Rio și cred că este într-o formă bună acum. Nu știu care va fi reacția jucătoarelor din Rusia după ce au câștigat medaliile de aur la Jocurile Olimpice, dar cu siguranță au un potențial foarte bun. Pe de altă parte, Norvegia este o echipă total diferită. Are experiență, are calitate... Au jucătoare mai scunde, însă sunt foarte rapide și de obicei își îmbunătățesc jocul pe parcursul turneului. Iar victoria cu Croația este obiectivul nostru principal. Trebuie să fim inteligenți, să economisim energie în primele două jocuri pentru că vom avea de luptat împotriva croatelor. Trebuie să fim pregătiți ca primele partide, dacă nu se vor încheia așa cum ne dorim, să nu ne distrugă moralul înaintea celei cu Croația", a precizat Ambros.

Selecționerul a transmis suporterilor români că nu poate garanta succesul la Campionatul European, dar a precizat că va face totul pentru ca naționala să câștige fiecare meci. "La acest prim turneu nu suntem pregătiți jucăm în așa fel încât să garantăm succesul. Dar suporterii trebuie să știe că eu și jucătoarele vom lupta până în ultima clipă pentru victorie. Ne dorim rezultate bune, însă important este să construim o bază solidă pentru viitor", a menționat antrenorul spaniol.

România va juca la Campionatul European de handbal feminin din Suedia în Grupa D alături de Norvegia (5 decembrie), Rusia (7 decembrie) și Croația (9 decembrie). Primele trei echipe se califică în grupa II principală, unde vor juca pentru accederea în semifinale contra echipelor calificate din Grupa C (Ungaria, Muntenegru, Danemarca și Cehia).

AGERPRES (AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Nemernica din fruntea Guvernului n-a spus nimic! Procurorul general al SUA dezvăluie ce-a discutat cu Dăncilă …

2 HOPA! Andrei Caramitru / Bancherii lui Dragnea! Miroase a Ion Țiriac? Amănunte INCENDIARE!

3 Toți oamenii lui Dragnea

4 A Treia Republică

5 Document-ȘOC! Pensionarii o acuză pe nemernica de Dăncilă că a MINȚIT! Nu a discutat cu noi despre Legea pensi…

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când pui un GoPro pe placa de surfing