Haos fără precedent în Franța/„Vedem o națiune demontată cărămidă cu cărămidă, chiar în fața ochilor noștri”
Ceea ce a început la finalul lunii septembrie 2026 ca un protest legat de condițiile din educație și de scumpiri s-a transformat rapid într-un val de violențe extreme care paralizează Franța. Cu sute de școli atacate într-o singură zi, cadre didactice amenințate cu incendierea și forțe de ordine depășite numeric, țara se confruntă cu o criză profundă, pe care editorialistul Dean Ward o cataloghează drept rezultatul a decenii de politici multiculturale eșuate și al pierderii identității naționale.
Tensiunile majore din Franța au izbucnit la sfârșitul lunii septembrie 2026, primele confruntări violente cu poliția și acțiuni de amploare fiind înregistrate pe 28 și 29 septembrie. Inițial, scânteia a pornit din instituțiile de învățământ situate în suburbiile defavorizate din nordul Parisului, inclusiv în departamentul Seine-Saint-Denis. Foarte repede însă, blocarea și închiderea a sute de licee și universități s-a extins la scară națională.
Pe fondul unei crize economice și sociale acute, elevilor și studenților li s-au alăturat sindicatele și membrii mișcării „Vestele Galbene”. Nemulțumirile vizează prăbușirea puterii de cumpărare, austeritatea fiscală, degradarea serviciilor publice și costurile tot mai mari pentru energie, alimente și bunuri de bază. Cu toate acestea, manifestațiile pașnice au fost rapid dublate sau deturnate de violențe extreme. Deși autoritățile pun distrugerile de clădiri publice, incendierile de mașini și vandalizarea magazinelor pe seama infiltrării unor grupări radicale de extremă stânga, adepte ale tacticilor Black Bloc, în spațiul public se discută foarte puțin spre deloc despre implicarea masivă a persoanelor care nu sunt de origine franceză în răspândirea acestei anarhii.
Într-o analiză dură a evenimentelor, editorialistul Dean Ward susține că Franța nu traversează un simplu protest, ci un adevărat război intern alimentat de o furie dezlănțuită, în timp ce politicienii și presa încearcă să ascundă realitatea invocând subfinanțarea educației sau supraaglomerarea claselor. Deși recunoaște că reducerile bugetare sunt probleme reale, autorul subliniază că acestea nu pot justifica actele de o cruzime extremă înregistrate în mai multe orașe franceze.
La Marsilia, în incinta Liceului „Victor Hugo”, situația a escaladat până la ceea ce Ward numește o tentativă de omor cu sânge rece: patru membri ai conducerii – directorul, directorul adjunct, secretarul și un șef de echipă – au fost încolțiți, imobilizați și stropiți cu benzină, agresorii fiind gata să le dea foc chiar în școală. Într-o altă instituție de învățământ, Liceul Saint-Exupéry, sălile de clasă au fost incendiate. Echipajele de pompieri sosite la fața locului au fost atacate cu cărămizi, bătute și forțate să se retragă, în timp ce autospecialele lor au fost arse. Mai mult, agresorii i-au atacat chiar și pe cei care încercau să fugă din calea flăcărilor.
Tabloul violențelor naționale este completat de incidente grave în Lille, unde mulțimea a devastat centrul orașului, a distrus stații de autobuz, a atacat jandarmii și a amenințat pe oricine încerca să filmeze. În Nantes, Lyon, Bordeaux și în suburbiile pariziene, drumurile au fost baricadate, autobuzele incendiate, iar cartiere întregi au ajuns să fie blocate de bande locale, nu de forțele de ordine. Bilanțul unei singure zile indică 640 de școli atacate. În decurs de 24 de ore, 625 de persoane au fost arestate – cel mai în vârstă dintre reținuți având abia vârsta legală de vot –, în timp ce 305 polițiști au fost bătuți, răniți și copleșiți numeric pe străzi.
Un exemplu elocvent al transformării prin care trece țara este departamentul Seine-Saint-Denis din regiunea Île-de-France. Considerat odinioară leagănul civilizației franceze, acesta este descris astăzi de autor drept un teritoriu arab. Primarul de acolo, Bally Bagayoko, a apărut pe platforma TikTok îmbrăcat în costum, cu cămașă albă și cravată roșie, râzând și dansând lângă un autoturism în flăcări, în timp ce era îmbrățișat chiar de autorii incendierii.
Potrivit lui Dean Ward, furia copleșitoare de pe străzi provine din mediile de imigranți aflați la a doua și a treia generație. Franța numără în prezent 751 de așa-numite zone „NO-GO”, teritorii în care legislația franceză nu se mai aplică, limba franceză se aude tot mai rar, iar poliția nu poate pătrunde fără echipament complet de intervenție. În aceste districte, loialitatea față de statul francez a dispărut, lăsând loc unor comunități paralele și ostile, rezultat direct al deceniilor de multiculturalism care au generat doar separare, ură și colaps.
Editorialistul plasează începutul acestui declin după moartea lui Charles de Gaulle, în 1970. Succesorii săi sunt acuzați că au demontat pas cu pas sistemul republican prezidențial puternic, înlocuindu-l cu o guvernare a judecătorilor activiști. Sub pretextul progresismului, noii lideri au subminat autoritatea figurii paterne în favoarea unui model de bărbat feminizat, specific societății manageriale, și, în ciuda disprețului afișat față de SUA, au importat cele mai nocive curente multiculturale și economice de după anii '60, înlocuind tradițiile și populația.
Erodarea identitară și spirituală este ilustrată și prin date statistice: o țară care altădată era creștină în proporție de 90% a ajuns astăzi la abia 45%, procentul fiind în scădere rapidă. Într-un singur an, 843 de biserici au fost vandalizate, profanate, abandonate sau vândute, lăsând aproape jumătate din populație fără credință, mândrie națională sau repere.
În finalul analizei sale, Dean Ward ridică semne de întrebare cu privire la natura acestui colaps, întrebându-se dacă este vorba despre incompetență sau despre un declin gestionat intenționat, asociat cu „Agenda 2030”, care urmărește dizolvarea granițelor și ștergerea identității naționale pentru a slăbi statele în fața acelorași stăpâni. Autorul observă un tipar identic în toate capitalele și națiunile occidentale: frontiere lăsate nesecurizate, batjocorirea și înlocuirea patrimoniului național, predarea cartierelor de către autorități fără luptă și o mass-media care mușamalizează totul, dând vina pe sărăcie. În viziunea sa, prăbușirea Franței nu s-a produs peste noapte, ci a fost rezultatul unui program aplicat generație după generație de lideri care și-au urât propria țară și care i-au etichetat drept bigoți pe toți cei care au îndrăznit să pună întrebări.
Explorează subiectele:
