HARTĂ Candidații la alegerile parlamentare 2020. Istoricul prezenței, mandatele pe fiecare județ și scorurile din 2016

HARTĂ Candidații la alegerile parlamentare 2020. Istoricul prezenței, mandatele pe fiecare județ și scorurile din 2016

465 de parlamentari – 136 senatori și 329 deputați vor ajunge, după 6 decembrie, în noul legislativ al României. Ei vor reprezenta cetățenii din fiecare județ al țării, dar și românii de peste granițe sau minoritățile naționale. Ei vor decide cum va arăta legislația României în următorii patru ani și tot ei vor aproba sau vor filtra deciziile și proiectele importante ale țării, fie că vorbim de economie, probleme de securitate ori de sănătate publică.

(Pune cursorul pe fiecare județ pentru a vedea principalii candidați sau deschide listele complete ale partidelor politice. Click stânga-dreapta la baza graficului pentru a vizualiza harta candidaților fiecărui partid în parte)
  • NUMĂRUL DE MANDATE DIN FIECARE JUDEȚ

Conform legii alegerilor parlamentare, numărul de mandate din fiecare județ este decis în funcție de populație. Astfel, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori.

Conform acestui calcul, cei mai mulți reprezentanți ai legislativului vor veni din București – 13 senatori și 29 deputați, urmat de Iași – 5 senatori și 12 deputați și Constanța și Prahova (5 senatori și 11 deputați). Județele cu cei mai puțini reprezentanți sunt Covasna , Călărași, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Sălaj și Tulcea (câte 2 senatori și 4 deputați).

Parlamentarilor din fiecare județ al țării li se mai alătură 17 reprezentanți ai minorităților naționale și 2 deputați și 4 senatori din partea Diasporei.

  • ISTORICUL PREZENȚEI LA ALEGERILE PARLAMENTARE

Pe 6 decembrie 2020 România va avea a opta rundă de alegeri parlamentare după 1989. Până în acest moment, cei mai mulți români s-au prezentat la urne în anul 1996 – peste 13 milioane, adică peste 76% din populația țării. La polul opus, minimul prezenței la alegerile parlamentare a fost înregistrat în 2008, când doar 7,2 milioane de români au iești la vot, adică sub 40% din populația țării.

1992 – 76,29% – 12.496.430 alegători

1996 – 76,01% – 13.088.388 alegători

2000 – 65,31% – 11.559.458 alegători

2004 – 58,51% – 10.794.653 alegători

2008 – 39,20% – 7.238.871 alegători

2012 – 41,76% – 7.694.180 alegători

2016 – 39,79% – 7.323.368 alegători

  • REZULTATELE ALEGERILOR PARLAMENTARE 2016

În ceea ce privește componența actualului Parlament, aceasta nu mai reprezintă fidel votul românilor din 2016, fiindcă în cei patru ani care au trecut au existat multe mișcări ale aleșilor – treceri de la un partid la altul, de la un grup parlamentar la altul. Însă, conform rezultatelor din 2016, PSD a fost partidul care a reușit să câștige cele mai multe mandate – 67 de senator și 154 de deputat, cu un scor de puțin peste 45%. A doua forță politică a fost PNL, urmat de USR, care s-a poziționat pe locul trei.

Senat

– PSD – 45,67 % – 67 de mandate

– PNL – 20, 41 % – 30 de mandate

– USR – 8,92 % – 13 mandate

– UDMR – 6,24 % – 9 mandate

– ALDE – 6 % – 9 mandate

– PMP – 5,65 % – 8 mandate

Camera Deputaților

– PSD – 45,47 % – 154 de mandate

– PNL – 20,04 – 69 de mandate

– USR – 8,87 % – 30 de mandate

– UDMR – 6,18 % – 21 de mandate

– ALDE – 5,62 % – 20 de mandate

– PMP – 5,34 % – 18 mandate

– minoritățile naționale – 17 mandate


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…