Iaşi: A murit fetiţa din Răducăneni pe care părinţii nu au vrut să o mai trateze la spital

Fetiţa de nouă ani din localitatea Bohotin, comuna Răducăneni, care suferea de cancer renal şi ai cărei părinţi au refuzat să o mai trateze a murit.

Fata suferea de cancer renal în fază avansată încă de la vârsta de doi ani. Atunci a fost diagnosticată cu nefroblastom cu histologie nefavorabilă, formă tumorală care a recidivat de-a lungul anilor, deşi a fost operată.

"Am fost informaţi de cei de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria că pe 14 februarie a murit copilul din Răducăneni. Fata se afla în atenţia noastră din cursul anului trecut. Copilul era diagnosticat cu o tumoră gravă. În ultima perioadă, tratamentul operator nu era posibil. De asemenea, nici transplantul de celule stem", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş.

La începutul lunii ianuarie, din cauza gravităţii bolii copilului, DGASPC a dispus efectuarea îngrijirilor paliative la domiciliu, prognosticul medicilor fiind rezervat.

Deşi la debutul bolii părinţii s-au implicat în asigurarea tratamentului şi îngrijirii copilului, în ultimul an au refuzat chimioterapia de linie 3 sau internarea în spital, motivând că medicii vor să vândă organele copilei.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu anul trecut şi a efectuat o anchetă în cazul fetiţei bolnave de cancer. Părinţii au motivat în repetate rânduri că refuză efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi spitalizarea copilului de teamă ca nu cumva să îi fie "furate şi vândute" organele. AGERPRES/(A,AS autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc

2 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

3 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

4 Formule, nume și strategii / Bursa zvonurilor pentru viitorul guvern / Ce scenariu exclude PSD

5 VIDEO Procurorul reținut cu arma la o petrecere acuză „mafia din Banat” de tentativă de asasinat