ÎCCJ respinge cererea DNA de urmărire penală a vicepremierului Paul Stănescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, luni, cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu.

"Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus", se arată în decizia Instanţei supreme.

Cererea DNA a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal.

Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 - iunie 2016. AGERPRES


populare
astăzi

1 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

2 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

3 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

4 Faraonu de la Madrid s-ar fi culcat cu peste 2000 de femei. Aventurile picante l-ar fi costat 300.000 de euro!

5 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu