IJ cere CSM sancționarea disciplinară a procurorului care nu a contestat eliberarea tinerilor din Vaslui acuzați de viol
Inspecția Judiciară cere, în urma verificărilor efectuate, sancționarea disciplinară a procurorului Ingrid Botezatu, procurorul de ședință care nu a făcut contestație în cazul eliberării din arest a tinerilor din Vaslui acuzați că au violat o elevă.
Purtătorul de cuvânt al CSM, judecătoarea Daniela Pantazi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că pe rolul Secției de procurori a fost înregistrată acțiunea disciplinară în cazul procurorului Ingrid Botezatu privind abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 literele m) și t) din Legea 303/2004, urmând a fi discutată în data de 7 octombrie.
Dispozițiile de la art. 99 litera m) prevăd: "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente", iar cele de la litera t): "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".
Parchetul General a constatat, în urma efectuării unui control la Parchetul pe lângă Judecătoria Vaslui, că Ingrid Botezatu, procurorul de ședință care nu a făcut contestație în cazul eliberării din arest a tinerilor acuzați că au violat o elevă, și-a exercitat funcția cu gravă neglijență.
O echipă a Parchetului General a efectuat, în iulie, un control la sediul Parchetului din Vaslui, în acest caz.
Surse judiciare declarau la acea dată pentru AGERPRES că rezultatul verificărilor a reliefat existența unor indicii privind comiterea de către Ingrid Botezatu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și procuror de ședință, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, respectiv exercitarea funcției cu gravă neglijență, constând în neverificarea în termenul prevăzut de lege a legalității și temeiniciei încheierii din 2 aprilie 2015 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură mai ușoară în cazul tinerilor acuzați de viol.
Pe 10 noiembrie 2014, o elevă s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale. Cei șapte tineri au fost trimiși în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzația de viol și lipsire de libertate, toți în stare de arest preventiv.
În 2 aprilie 2015, trei dintre tineri — Boicu Ionuț Bogdan, Rotaru Alin Dumitru și Surleac Ioan — au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, iar la același termen un magistrat a decis ca ei să fie judecați în arest la domiciliu.
Decizia nu a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reprezentat în sala de judecată de procurorul Ingrid Botezatu.
Ulterior, Tribunalul Vaslui a decis ca și ceilalți patru tineri care nu și-au recunoscut vina să fie plasați în arest la domiciliu, măsură schimbată apoi cu controlul judiciar pentru toți cei șapte acuzați.
Luni, Judecătoria Vaslui a anunțat și prima sentință în acest dosar, toți cei șapte tineri fiind condamnați la închisoare cu executare pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal. Toți cei șapte tineri au fost ridicați de polițiști de la domiciliile lor și duși în arest.
În cursul zilei de vineri, Tribunalul Vaslui a respins contestația față de măsura arestării preventive formulată de cei șapte tineri. Instanța a respins ca inadmisibile contestațiile formulate de inculpații Silviu Burada, Silviu Avădanei, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu, Ionuț Boicu, Alin Rotaru și Ioan Șurleac, în prezent deținuți în Penitenciarul Vaslui, împotriva înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive decisă de Judecătoria Vaslui, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. AGERPRES