IMAGINEA SĂPTĂMÂNII DE LA NASA Secvențe ale apropierii sondei Juno de Jupiter

IMAGINEA SĂPTĂMÂNII DE LA NASA Secvențe ale apropierii sondei Juno de Jupiter

Sonda spațială Juno a NASA, care orbitează planeta Jupiter din luna iulie 2016, a detectat uragane uriașe la polii acesteia și a cules date fără precedent despre atmosfera și interiorul celei mai mari planete din Sistemul Solar.

Sursa foto: NASA

Această secvență de imagini color îmbunătățite publicată de NASA la 25 mai arată cât de repede se schimbă geometria de vizualizare pentru sondă în timp ce coboară spre Jupiter. Imaginile au fost obținute de JunoCam.
Odată la 53 de zile, Juno se apropie de Jupiter trecând de nori. În doar două ore, nava spațială călătorește de la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de planetă), peste polul nord al lui Jupiter, până la periheliu, punctul cel mai apropiat de planetă, apoi trece peste polul sudic pe drumul de întoarcere. Această secvență arată 14 imagini color îmbunătățite.

Prima imagine din stânga arată întregul glob luminat al lui Jupiter, cu polul nord aproximativ în centru. Pe măsură ce sonda se apropie de Jupiter, orizontul se apropie și intervalul de latitudine vizibilă se micșorează. Imaginile a treia și a patra din această secvență arată că regiunea polară nordică se rotește departe de punctul nostru de vizualizare, în timp ce o fâșie de nori la latitudini nordice se află în vizor.

În a cincea imagine a secvenței este bine centrată fâșia de nori turbulenți. Imaginile a șaptea și a opta au fost luate chiar înainte ca nava spațială să se afle în punctul cel mai apropiat de Jupiter, lângă ecuatorul lui Jupiter. Chiar dacă aceste două imagini au fost luate la doar patru minute distanță, vederea se schimbă repede.

Pe măsură ce nava spațială a intrat în emisfera sudică, "zona tropicală de sud" strălucește în imaginile a noua, a zecea și a unsprezecea. Ovalele albe din ''Șiragul de Perle'' al lui Jupiter sunt vizibile în imaginile a douăsprezecea și a treisprezecea. În cea de-a 14-a imagine, Juno ''vede'' polii sudici ai lui Jupiter.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa