„Îmi bag p***, eu sunt ungur!” / Ministrul Culturii, într-o înregistrare în care înjură interesul național

O înregistrare audio realizată în noiembrie 2025, în interiorul Ministerului Culturii, îl surprinde pe actualul ministru Demeter András István (UDMR) folosind un limbaj extrem de vulgar și făcând declarații care minimalizează interesul național al României. Inițial, oficialul nu a negat autenticitatea discuției. Ministrul susține că afirmațiile au fost făcut în contextul în care le explica procurorilor că, dacă nu ar fi fost loial României, ar fi vândut Radio Chișinău rușilor pentru a scăpa de anchetă, în loc să salveze postul de sub influența Moscovei.

UPDATE 15.30 UDMR îi cere ministrului Culturii demisia: „Declarații incompatibile cu responsabilitatea publică”

UDMR a reacționat oficial după apariția în spațiul public înregistrării audio cu ministrul Culturii, Demeter András István, în care acesta folosește un limbaj vulgar și formulează afirmații considerate ofensatoare la adresa interesului național.

UDMR precizează că nu poate accepta un comportament care afectează încrederea publică în instituții:

„UDMR se delimitează atât de limbajul vulgar, cât și de conținutul unor astfel de afirmații, incompatibile cu responsabilitatea unei funcții publice și de natură să afecteze încrederea în instituțiile statului și în valorile serviciului public. Pentru Uniune, respectul față de interesul public, funcționarea democratică a instituțiilor și parcursul euroatlantic al României reprezintă principii clare și asumate”, scrie, pe Facebook, deputatul Csoma Botond, lider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților.

Formațiunea subliniază că respectul față de interesul public, funcționarea democratică a instituțiilor și orientarea euroatlantică a României sunt principii fundamentale pentru Uniune.

UDMR cere demisia ministrului Demeter:

Considerăm că, într-un astfel de context, demisia ministrului este gestul firesc și responsabil. Declarațiile de acest tip nu afectează doar imaginea unei persoane, ci proiectează efecte nedrepte și de durată asupra comunității maghiare și asupra reprezentării sale politice. Tocmai de aceea, este important ca responsabilitatea publică să fie asumată cu luciditate și decență.

În același timp, considerăm că această situație trebuie tratată cu echilibru și responsabilitate, fără instrumentalizare politică și fără transformarea unei controverse individuale într-un discurs care stigmatizează o întreagă comunitate etnică. Critica unor declarații sau comportamente nu poate justifica generalizările și etichetările colective.


Știrea inițială

În timpul unei discuții cu angajați ai ministerului, Demeter rememorează un episod din 2012, când a fost audiat de Parchetul General într-un dosar privind achiziția Radio Chișinău de către Radio România, potrivit 2mnews.ro- Știri din Maramureș

AUR depune o moțiune simplă împotriva ministrului Culturii: „Face gafă după gafă”

În acest context, Demeter András István folosește expresii șocante:

„Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p**a în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă f**ți cu p**a îndoită aicea ”, se arată în scriptul publicat de sursa citată.

Ministrul Culturii înjură România

Demeter András István, ministrul Culturii. FOTO FB Demeter András István

Contextul discuției

Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei discuții interne în care Demeter explica modul în care a reacționat în fața procurorilor în dosarul privind achiziția Radio Chișinău.

Demeter András István susținea că, în 2012, a argumentat că vânzarea postului către Rusia ar fi eliminat presupusul prejudiciu invocat de anchetatori.

Reacția ministrului Demeter

Într-o discuție telefonică cu Știri din Maramureș, ministrul nu a contestat existența înregistrării, afirmând:

„Nu neg că ea există (…) era despre dosarul Parchetului (…) Nu am ce să neg”.

Oficialul a explicat că afirmațiile sale vizau contextul achiziției Radio Chișinău și riscul ca postul să fie cumpărat de interese rusești. Demeter a insistat că, în fond, a acționat în interesul României.

Metoda prin care Ciprian Ciucu vrea să curețe Bucureștiul de graffiti: „Sunt efectiv oripilat”

„Eu sunt ungur, cetățean român de etnie maghiară, dar (…) nu-mi reproșez nimic, pentru că am slujit (…) interesul României”, a spus ministrul.

Ulterior, într-un mesaj scris, ministrul a sugerat posibilitatea ca înregistrarea să fie „editată” sau chiar „contrafăcută”, deși anterior nu contestase autenticitatea ei.

Poziția sa oficială, în scris

În mesajul transmis redacției, Demeter András István enumeră realizări profesionale și proiecte culturale pentru a demonstra că a acționat constant în interesul României.

„Ideea conform căreia interesul național ar fi fost pentru mine (…) un subiect de batjocură este contrazisă prin fapte”, se arată în mesaj.

Totodată, ministrul sugerează că publicarea înregistrării ar putea servi „altor interese decât celor naționale”.

Înregistrarea este autentică, insistă sursa citată, iar declarațiile ministrului Demeter András István - atât cele vulgare, cât și cele care pun sub semnul întrebării interesul național - rămân fără o justificare clară.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Nebunia progresează” / Moment de neputință la Kremlin: Putin a fost pus în dificultate în fața ofițerilor săi

3 Tânăr bugetar cu trei apartamente în București...

4 De citit...

5 Așa o fi?