Imigranți/cote: Slovacia nu trebuie să se prosterneze în fața Germaniei sau a Franței, afirmă Robert Fico

Imigranți/cote: Slovacia nu trebuie să se prosterneze în fața Germaniei sau a Franței, afirmă Robert Fico

Premierul slovac, Robert Fico, s-a pronunțat din nou miercuri împotriva cotelor de imigranți propuse de către Comisia Europeană, indicând că Slovacia nu trebuie să se prosterneze în fața Germaniei sau a Franței, relatează AFP.

''Când Germania sau Franța spun câte ceva, noi nu trebuie să ne prosternăm (în fața lor) și să repetăm același lucru. Noi avem propria noastră opinie'', a declarat Fico presei, referindu-se la propunerile făcute cu câteva ore mai înainte de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Șeful executivului comunitar le-a cerut statelor membre să primească 120.000 de refugiați care se află în prezent în Ungaria, Grecia și Italia, confruntate cu un aflux de imigranți care vin în Europa. La acest număr se adaugă alți 40.000 de refugiați sosiți în Italia și Grecia primăvara trecută, în legătură cu care Comisia a cerut să fie repartizați între cele 28 de state membre ale UE.

Potrivit noii propuneri a Bruxellesului, Slovacia ar urma să primească 1.502 refugiați. Dar Bratislava, ca și alte țări din regiune, se opune sistemului de cote.

''Suntem împotriva cotelor obligatorii. Nu vreau să mă trezesc într-o zi cu 50.000 de persoane în țară despre care nu știm nimic. Nu vreau să-mi iau nici o responsabilitate pentru un atac care se poate produce doar pentru că noi am subestimat ceva. Nu voi înceta să vorbesc despre riscurile asociate imigrației. Guvernul slovac este gata să contribuie la protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene, fie prin finanțare, fie prin forțe militare sau printr-un alt tip de asistență'', a declarat Fico.

În iulie, Slovacia a acceptat temporar 500 de imigranți care au cerut azil în Austria și a indicat luna trecută că va acorda azil unui număr de circa 200 de sirieni creștini.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Se termină aberația? / Judecătorii, procurorii, militarii și polițiștii nu vor mai putea ocupa locuințe de serviciu după eliberarea din funcție sau după…

2 Foarte interesante amănunte... / Dosarul Liei Savonea de la ANI, îngropat atât de adânc încât nici Parlamentul nu l-a găsit

3 Testamentul Rodicăi Stănoiu / ce avere îi revine iubitului cu peste 50 de ani mai tânăr, deși nu au fost căsătoriți

4 Un fost secretar de stat scapă de răspundere penală prin prescriere. Angajatul care a mințit pentru el, condamnat definitiv

5 Andrei Caramitru, mesaj dur / Statul român, „un tată bețiv și violent” care nu și-a recunoscut crimele