În Polonia au ajuns primii militari americani dintr-un contingent menit să întărească flancul estic al NATO

În Polonia au sosit sâmbătă primii militari americani din cadrul unei brigăzi de blindate a armatei SUA, măsură de face parte din planul de a întări flancul estic al NATO, relatează agenția PAP, citată de DPA.

Cei 250 de militari au aterizat la Wroclaw, în vestul Poloniei. Ei sunt primii dintr-un ansamblu de 4.000 de membri ai forțelor armate americane ce urmează să fie staționați în această țară și în statele baltice în cadrul operațiunii Atlantic Resolve.

Scopul misiunii este de a menține stabilitatea în statele estice ale NATO, ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia și a susținerii regimului de la Moscova față de separatiștii din estul Ucrainei.

Unele dintre fostele republici sovietice sau țări-satelit ale fostei URSS, cum a fost și Polonia, s-au declarat neliniștite de demersurile puternicului lor vecin, după evenimentele din Crimeea. În cadrul convorbirilor NATO-Rusia din decembrie, primele în decursul a cinci luni, oficiali de la vârful alianței au convenit cu oficialii ruși că nu pot găsi o poziție comună privind situația din Ucraina.

NATO are în plan detașarea a sute de militari în Polonia, Lituania, Estonia și Letonia în cursul anului 2017.

AGEPRES


populare
astăzi

1 Un laș de care ar trebui să ne fie scârbă...

2 VIDEO Fosta soție, dezvăluiri dureroase despre partea întunecată a lui Péter Magyar, premierul ales al Ungariei

3 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

4 „Nu vom supraviețui”. Detaliul remarcat în fabricile auto din China le dă coșmaruri giganților auto

5 Voi vedeți asta? / Ministrul PSD al Agriculturii, cu o valiză Louis Vuitton de câteva mii de euro