Incendiu la Penitenciarul Rahova; un deținut a dat foc la celulă

Un incendiu a izbucnit duminică seara la Penitenciarul Rahova, după ce un deținut a dat foc celulei în care se afla.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat pentru AGERPRES că, duminică seara, în jurul orei 21,50, un deținut a dat foc celulei în care se afla singur. Incendiul a fost stins de către angajații penitenciarului, iar 67 de deținuți din celulele învecinate au fost evacuați.

Deținutul respectiv era cazat singur în celulă, se afla în tranzit la Penitenciarul Rahova și urma să fie transferat în două zile la alt centru. El a fost internat de urgență într-un spital civil și nu prezintă probleme mari de sănătate.

Gabriela Livadariu a mai spus că 11 angajați ai penitenciarului care au intervenit pentru stingerea incendiului au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, conducerea Penitenciarului Rahova a sesizat Secția 19 Poliție pentru a se efectua cercetări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 „Pentru mine, e o veste bună” / Cutremur în PNL. Două nume grele din partid își anunță susținerea pentru desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de …

4 „Aveți o bombă cu ceas în minister. Se numește SIPA”

5 Bolojan e pa? / Primul lider județean din PNL care i se alătură lui Veștea, nominalizat premier de președinte