Instanţa admite cererea DNA de interdicţie a iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea DNA de luare, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţii Tel Drum.

Procurorii DNA au solicitat joi Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate.

În cererea trimisă în instanţă, DNA arată că societatea Tel Drum a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017.

De asemenea, DNA notează că, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de SC Tel Drum SA s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

"La data de 17 ianuarie s-a adus la cunoştinţă SC Tel Drum SA, prin reprezentat, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie", menţionează anchetatorii.

Sursa citată precizează că cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pe motiv că SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. "Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal", mai arată DNA. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Foarte util / Medic din prima linie în lupta cu COVID-19 despre „mitul tratamentelor minune” și fake-urile…

2 BREAKING Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia Spitalului Județean din Baia Mare și a fost repus…

3 Începe să se-ntâmple ce-am văzut în filmele SF / Apare conceptul paşapoartelor COVID şi al paşapoartelor de vacc…

4 Mare grijă, urmează cele mai dure zile! Pericolul ca România să se transforme într-un focar uriaș n-a trecut!

5 Poluare masivă în București miercuri dimineață / Ard fecalele de la o fostă fermă de porci dintre Periș și Ostra…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Caracatița asta evadează ca-n filme dintr-un borcan