Investitori din România au cumpărat patru proprietăţi de lux în arhipelagul Capul Verde (Re/Max)

Investitori din România au cumpărat patru proprietăţi de lux în arhipelagul Capul Verde (Re/Max)

Patru proprietăţi localizate în arhipelagul exotic Capul Verde au fost achiziţionate de către investitori din România, la un preţ total de 760.000 de euro, au anunţat consultanţii care s-au ocupat de aceste tranzacţii.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei de consultanţă imobiliară Re/Max, achiziţiile au fost realizate în scop investiţional şi de la dezvoltatorul de lux The Resort Group PLC.

Până în prezent, patru apartamente în valoare de peste 190.000 de euro fiecare au fost achiziţionate de către investitori români, prin intermediul consultanţilor Re/Max România.

"Toate camerele, apartamentele şi vilele sunt vândute separat, înregistrate sub titlul juridic unic, ceea ce înseamnă că investitorul beneficiază de drept de proprietate. Prin urmare, acesta poate decide cum este gestionată proprietatea, respectiv poate beneficia de avantajele unei case de vacanţă sau poate obţine venituri suplimentare din închirierea acesteia. Pentru a facilita munca noului proprietar, dezvoltatorul pune la dispoziţia acestuia un program de închiriere al hotelului, care se ocupă, în numele său, de tot managementul proprietăţii şi al turiştilor. Totodată, investitorul poate alege păstrarea controlul asupra modului în care gestionează proprietatea, stabilind rata de închiriere pe săptămână, disponibilitatea pentru oaspeţi etc", se menţionează în comunicat.

Resort Group PLC are patru proiecte finalizate în Capul Verde, situate pe insula Sal: Melia Tortuga Beach Resort (finalizat în mai 2011), Melia Dunas Beach Resort & Spa (operaţional din noiembrie 2014), TUI Sensimar Cabo Verde şi Melia Llana Beach Resort & Spa (ambele deschise în decembrie 2016).

Capul Verde, faimoasa destinaţie pentru vacanţele exotice, a cunoscut o creştere fulminantă a turismului în ultimii ani şi se aşteaptă la dublarea numărului de vizitatori până în 2024.

Re/Max are în prezent, în România, peste 50 de francize şi peste 400 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al companiei vizează, până în 2023, un număr de 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.

La nivel mondial, compania are peste 125.000 de agenţi afiliaţi în 8.000 de birouri aflate în peste 100 de ţări.

În Europa, compania este prezentă în 38 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 24.000 de agenţi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani