Isărescu împarte atribuţiile în noul CA al BNR: a preluat şi politica monetară, după ce în 2009 a luat intervenţiile pe curs şi pe dobânzi

Isărescu împarte atribuţiile în noul CA al BNR: a preluat şi politica monetară, după ce în 2009 a luat intervenţiile pe curs şi pe dobânzi

Mugur Isărescu, aflat la al cincilea mandat de guvernator al BNR, a preferat să preia personal coordonarea Direcţiei de politică monetară, aflată în mandatul anterior în portofoliul fostului viceguvernator Cristian Popa, după ce locul acestuia a fost preluat de Liviu Voinea.

Din această poziţie, guvernatorul va supraveghea direct stra­tegia de ţintire a inflaţiei, precum şi administrarea lichidităţii din sistemul bancar. În subordinea lui Isărescu, aflat la conducerea BNR de 24 de ani, a trecut şi direcţia de modelare şi prognoze macroeconomice, monitorizată anterior tot de Popa.

Cristian Popa, care a fost viceguvernator al băncii centrale timp de trei man­date consecutive - responsabil cu politica monetară şi relaţiile internaţionale şi artizanul strategiei de ţintire a inflaţiei implementată din 2005 de banca centrală -, a încheiat în 2014 acest capitol din cariera sa. El nu şi-a mai găsit loc în noua conducere executivă a BNR, candidatura lui fiind respinsă de Parlament.

Popa a fost înlocuit în noul consiliu de administraţie (CA) al BNR de fostul ministru al bugetului Liviu Voinea. Din cel de-al cincilea CA al BNR de după re­voluţie mai fac parte două nume noi - Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu.


populare
astăzi

1 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

2 De ce se urăsc visceral rușii și ucrainenii? Un fost șef al spionilor români explică paradoxul care le scapă altor analiști

3 VIDEO Monica Tatoiu acuză că a fost „scuipată şi ameninţată” în faţa poliţiştilor după o reclamație. Poliţia Capitalei o contrazice

4 BREAKING Document / De ce tertip legal s-a folosit Savonea în cazul Cameliei Bogdan, unde miza este revizuirea sentinței de recuperare a prejudiciului d…

5 VIDEO Un mort și mai mulți răniți la Craiova după un conflict între interlopi!