JEGUL Tăriceanu în fața primarilor: Toată lumea în România face gargară cu corupţia, e o vânătoare de vrăjitoare.

JEGUL Tăriceanu în fața primarilor: Toată lumea în România face gargară cu corupţia, e o vânătoare de vrăjitoare.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus luni, primarilor de comune reuniţi la Bucureşti, că toată lumea în România face „gargară cu corupţia”, se face „o vânătoare de vrăjitoare”, dar nimeni nu vorbeşte despre cauzele acestui fenomen, foarte mulţi primari fiind nevoiţi să treacă prin anchete „extrem de neplăcute pentru ei”, iar în final s-a dovedit că sunt nevinovaţi, transmite  Digi24.roAdrian Năstase, în 2003: "Dacă e o problemă, spuneți, măi băieți, cine e ăla corupt pe care să-l împușcăm pe stadion! Ne tot plimbăm cu corupția în gură".

Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administraţie care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiţi, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu la Adunarea Comunelor din România.

Preşedintele Senatului a mai spus că în România există „o vânătoare de  vrăjitoare”, în condiţiile în care foarte mulţi primari au fost nevoiţi să treacă prin anchete „extrem de neplăcute pentru ei”.

”În România de câţiva ani buni este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulţi primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, pentru că le-a afectat imaginea publică. Foarte mulţi, în final, s-a dovedit că sunt nevinovaţi. Dar au făcut acest periplu prin faţa televizoarelor pe care îl vedem de câţiva ani de zile şi care are parcă drept scop umilirea unor oameni şi distrugerea elitelor româneşti”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

El a propus ca din Fondul suveran de dezvoltare să se gândască crearea unei bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă drept scop finanţarea proiectelor comunităţilor locale.

„Vreau să lansez o idee şi o temă de reflecţie mai ales pentru Guvern: ca din Fondul suveran de dezvoltare să gândim crearea unei a doua bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă dept scop finanţarea proietelor comunităţilor locale”, a subliniat copreşedintele ALDE. 
20.02.2017




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...