Jurnalistul Ovidiu Vanghele a prezentat un document care contrazice afirmațiile Gabrielei Firea și ale lui Florentin Pandele

Jurnalistul Ovidiu Vanghele a prezentat un document care contrazice afirmațiile Gabrielei Firea și ale lui Florentin Pandele

Jurnalistul Ovidiu Vanghele a prezentat un document care contrazice afirmațiile Gabrielei Firea și ale lui Florentin Pandele. Cei doi au afirmat că nu știau nimic despre ce se întâmplă în azilele din Voluntari.

„M-am interesat și Primăria condusă de soțul meu NU ARE ATRIBUȚII pentru a verifică aceste centre și NU A FOST ANUNȚATĂ de situația acestor persoane. Este vânturată o hârtie trimisă către Serviciul Urbanism, dar care nu informa despre vreun om neglijat sau abuzat, ci despre lipsa acordului vecinilor pentru o astfel de activitate, care se solicită în cazul apartamentelor din blocurile de locuit, conform legii”, a susținut Firea într-o postare publicată duminică seară, 9 iulie, la care a blocat posibilitatea de a se comenta.

Ovidiu Vanghele a prezentat dovada că Primăria Voluntari a primit o sesizare, încă din ianuarie 2022, când Oamenii au reclamat "zgomote puternice care sugerează suferință și/sau agresivitatea", "țipete, urlete extrem de puternice", dar și un "miros pestilențial".

"Deci cu cel puțin jumătate de an înainte să ne apucăm noi de documentare pentru acest subiect, cu mai bine de un an înainte să publicăm cele trei texte și CU MAI BINE DE UN AN JUMATE ÎNAINTE DE OPERAȚIUNEA PROCURORILOR.

Ce reclamă oamenii în acea adresă transmisă Primăriei?

Că acolo e un centru pentru persoane cu dizabilități și se aud “zgomote puternice care sugerează suferința și/sau agresivitatea”, “țipete, urlete extrem de puternice”.", a scris jurnalistul pe Facebook.


populare
astăzi

1 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

2 „O gașcă de ticăloși se luptă cu altă gașcă de ticăloși” / Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români are o părere diferită față de ce se întâmplă …

3 De citit / Andrei Caramitru despre ce se întâmplă: Obiectivul e să fie totul furat

4 Să nu uităm, oameni buni! / Vasile Joițoiu, beneficiar de pensie specială, ofițerul de contrainformații care a împușcat primii revoluționari la Timișoar…

5 BREAKING O judecătoare de penal anunță că se alătură protestelor! / „Ce fac eu acum se poate numi sinucidere profesională”