Kamil Demirkaya: Aveam încredere totală în Justiţia din România

Kamil Demirkaya: Aveam încredere totală în Justiţia din România

Jurnalistul Kamil Demirkaya a declarat vineri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de extrădare emisă pe numele lui de autorităţile din Turcia, că a avut încredere "totală" în Justiţia din România, subliniind că a primit foarte multe mesaje de susţinere.

"Sunt foarte fericit, foarte bucuros. Aveam încredere totală în Justiţia din România şi astăzi Justiţia ne-a confirmat acest lucru. Colegii mei ziarişti din Turcia nu sunt la fel de norocoşi ca mine. Conform statisticilor internaţionale, în momentul de faţă, sunt 326 de ziarişti întemniţaţi, iar mai mult de jumătate - 174 - sunt în temniţele din Turcia. Noi ne iubim ţara, dar nu ne-am dorit ca ţara să ajungă în starea în care se află acum. În toată această perioadă, de la declanşarea acestei proceduri (de extrădare - n.r.), colegii din mass-media din România ne-au ajutat foarte mult, au privit cu interes acest subiect. Am văzut acest ajutor reciproc şi solidaritate, care s-a manifestat atât la nivelul jurnaliştilor din România, dar şi la nivelul societăţii civile şi al populaţiei. Am primit foarte multe mesaje de susţinere", a spus Demirkaya pe holurile instanţei.

El a susţinut că acuzaţiile pe care i le aduc autorităţile din Turcia sunt "absurde".

"În dosar se găsesc două acuzaţii, absurde din perspectiva noastră. Primul aspect care mi se reproşează este că aveam conturi la o bancă, care la momentul inaugurării a fost deschisă chiar de către preşedintele Erdogan şi de membrii Cabinetului din acea perioadă. La nivelul României, apreciem că se află 10.000 de cetăţeni turci şi aproape jumătate au conturi la această bancă. Dacă am ţine cont de aceste acuzaţii, atunci ar trebui să extrădăm 5.000 de cetăţeni turci cu această motivaţie. A doua acuzaţie din dosar se referă la faptul că am folosit o aplicaţie de mesagerie, de tip WhatsApp, aplicaţie care se numeşte 'Bylock', dar care era deschisă către toţi utilizatorii la nivel mondial. Din câte ştiu, aplicaţia a avut cam 600.000 de utilizatori la nivel global. Atunci şi cetăţenii români sau din alt stat care au folosit această aplicaţie înseamnă că se fac vinovaţi de terorism? Un lucru înfiorător din perspectiva mea este că, în momentul de faţă, în închisorile din Turcia se află 17.000 de persoane de sex feminin, care au fost încarcerate cu aceste acuzaţii. Şi odată cu aceste mame, peste 600 de copii cu vârsta până în 5-6 ani se regăsesc în închisorile din Turcia. Conform cifrelor de la Ministerul Justiţiei din Turcia, în ultimii doi ani, aproximativ 228.000 de persoane au fost încarcerate cu aceste motive. Aproximativ 50.000 dintre aceştia sunt simpatizanţi ai mişcării Gulen sau au legătură cu această mişcare", a spus Kamil Demirkaya.

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia "Zaman România" .

Instanţa a respins cererea pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile pentru extrădarea lui Kamil Demirkaya. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 O nouă scorneală sau o pistă reală?

2 Râdem de 35 de ani de milițieni... Uite unde a ajuns „Poliția”...

3 VIDEO Vine revoluția 2.0? / Val de apeluri pe TikTok la proteste în 21-22 decembrie

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, pe care fostul milițian l-a…

5 „Încerc să obțin un împrumut de ani de zile și nu sunt eligibil pentru unul, dar cumva hoții au reușit”