Khazarii: poporul de stepă care a îmbrățișat iudaismul și a oprit expansiunea islamică
O reprezentare artistică a curții liderului khazar Thugrill al III lea în secolul al XIII lea Foto: wikipedia
Stepa Eurasiatică, o imensă "autostradă" naturală ce se întinde pe mii de kilometri, de la nordul Chinei până în Europa Centrală, a fost de-a lungul istoriei un spațiu vital pentru nenumărate imperii nomade. Aici s-au dezvoltat culturi războinice redutabile, precum sciții, hunii, avarii, pecenegii, cumanii și hoardele mongole, transformând regiunea într-un adevărat creuzet de popoare și civilizații.
În acest peisaj turbulent, la mijlocul secolului al VII-lea d.Hr., în câmpiile Caucazului de Nord și pe cursul inferior al Volgăi, a apărut o confederație puternică de nomazi călări: khazarii. Numele lor, provenind din limba turcică, înseamnă "cei care hoinăresc", sugerând un trecut necunoscut anterior acestei perioade. Descriși în anul 780 d.Hr. de un episcop misionar ca având "fețe îngrozitoare, fără lege religioasă, consumatori de sânge și sălbatici", khazarii erau, la fel ca majoritatea popoarelor de stepă, închinători ai zeului cerurilor, Tangri.
Cu o forță militară impresionantă, khazarii au reușit să-i alunge pe bulgari din așezările lor, fapt care a dus la constituirea Imperiului Hazar.
Victoria hazarilor asupra bulgarilor a determinat dispersarea acestora din urmă către locuri precum Moesia (Bulgaria de astăzi), teritoriul actualului Tatarstan, defileele Caucazului de Nord, unde și astăzi pot fi întâlniți balqarii sau malqarii, și chiar Ungaria și Rimini, în Italia. Imperiul Hazar s-a constituit în urma alungării bulgarilor din Bulgaria Mare, undeva între râurile Don și Kuban. Ca orice imperiu, Khazaria era multietnică.
– Dan Shapira, istoric și filolog la Universitatea Bar-Ilan, în "So, who were the Khazars?" pentru Tabletmag.
Imperiul Hazar a devenit cel mai longeviv stat al stepelor, dominând timp de peste două secole, de la jumătatea secolului al VII-lea până în jurul anului 970 d.Hr. Elita sa politică și militară era, cel mai probabil, de origine turcică, din tribul Ashina, parte a Hanatului Turcic de Vest. Sub conducerea unui kagan și a unui adjunct numit bek, puterea se exercita printr-un sistem ierarhic complex. Confederația khazară era un amalgam etnic, incluzând alani, iranieni, slavi și fino-ugrici, cu o masă a războinicilor formată dintr-o combinație turco-mongolă și, ulterior, slavă. O Curte Supremă asigura echitatea, având funcții judiciare împărțite în mod egal între iudaici, creștini, musulmani și păgâni.
Un imperiu comercial cu orașe puternice
Deși impunându-se inițial prin forța armelor, khazarii s-au semisedentarizat pe măsură ce și-au extins stăpânirea, transformând imperiul într-o forță economică și politică. Poziția lor strategică, pe drumul comercial dintre Asia și Europa, le-a permis să construiască orașe puternice și să devină un hub comercial de anvergură.
Printre cele mai importante așezări se numărau Semender, probabil situat în Caucazul de Nord, lângă actualul oraș Mahacikala, și fortăreața Sarkel, ridicată în anul 840 d.Hr. Aceasta din urmă, denumită "Casa Albă" în limba turcică și probabil "Turnul Alb" în "Cronica vremurilor trecute", era un punct de trecere vital între râurile Don și Volga. Se crede că Sarkel a fost construită cu cărămizi albe de către un inginer bizantin, Petronas Kamateros, trimis de împăratul Teofil pentru a sprijini khazarii împotriva triburilor maghiare. Din păcate, situl arheologic al Sarkel a fost inundat în perioada sovietică.
Marea capitală a khazarilor, Atil sau Itil, care în turcică înseamnă "râu mare", se întindea pe ambele maluri ale cursului inferior al Volgăi. Unii cercetători sugerează că era amplasată pe locul actualului Samosdelka.
Unii consideră că acesta era situat pe locul actualului Samosdelka, unde în ultimul deceniu s-au desfășurat importante cercetări arheologice. Acest oraș era alcătuit, de fapt, din trei orașe diferite: partea vestică, pe malul vestic al Volgăi, partea estică, pe malul estic al râului, și o insulă, unde conducătorul khazar își avea reședința, construită din cărămizi; nimănui altcuiva nu îi era permis să folosească cărămizi decât lui. Numele acestui oraș triplu era redat, în general, sub forma Atil sau Itil, un termen turcic care însemna „râu mare” (denumirea tătaro-kazană pentru Volga este încă Idel). Unii autori care au scris în arabă și persană oferă și alte denumiri ale orașului: Khazaran, Khamlij, posibil și Khanbaliq, „orașul conducătorului sacru”, precum și Sarighshin. De altfel, orașul Saqsin este menționat în această zonă de călătorul din Granada, Andaluzia, Abu Hamid al-Gharnati, în secolul al XII-lea, și este posibil să reprezinte o continuare a orașului Sarighshin; forma veche rusească Sorocin ar putea avea, de asemenea, legătură cu același loc.
– Dan Shapira, istoric și filolog la Universitatea Bar-Ilan, în "So, who were the Khazars?" pentru Tabletmag.
De la aceste fortărețe și orașe, khanii khazari controlau comerțul eurasiatic, dominând cel mai strategic punct al stepelor.
O alegere religioasă neașteptată: convertirea la iudaism
Aspectul cel mai neobișnuit al istoriei khazarilor este convertirea lor la iudaism. Acest fapt este cu atât mai paradoxal cu cât iudaismul era o religie minoritară în regiune și mai puțin orientată spre prozelitism, în comparație cu islamul și creștinismul, care se răspândeau rapid. Imperiul Hazar se afla între Califatul Abbasid la est și Imperiul Bizantin la vest, două puteri dominante ce își promovau activ credințele. Bizantinii chiar au încercat să își asigure sprijinul militar al khazarilor prin căsătorii între împărații lor și prințese khazare.
Numărul mare de evrei care au ajuns în orașele khazare ar fi putut juca un rol, contribuind la dezvoltarea comerțului. Cronicarul arab Al-Mas’udi menționa convertirea khazarilor la iudaism în secolul al IX-lea, fără a oferi detalii. Un alt cronicar, Al-Dimashqi, sugera că evreii au ajuns în Khazaria fugind de persecuțiile declanșate de împăratul bizantin Romanos I Lecapenos în secolul al X-lea, plasând, prin urmare, adoptarea iudaismului în jurul aceleiași perioade.
Cel mai probabil, decizia de convertire a fost una de natură politică. Prin îmbrățișarea iudaismului, khazarii și-au afirmat neutralitatea, refuzând atât religia arabilor, cât și pe cea a bizantinilor. Este general acceptat că elita khazară a fost cea care s-a convertit, în timp ce majoritatea populației a continuat să practice islamul, creștinismul ortodox sau păgânismul.
Sub lideri precum regele Obadiah, iudaismul a înflorit în Khazaria, ducând la înființarea unor sinagogi și instituții de educație. Khazarii erau cunoscuți pentru toleranța lor religioasă, permițând practici religioase diverse în rândul diferitelor comunități din teritoriile aflate sub autoritatea lor. Această perioadă a fost caracterizată de participarea activă a Khazariei la comerț și diplomație, atrăgând negustori din întreaga Eurasie. Cu toate acestea, până la sfârșitul secolului al X-lea, presiunile militare și politice, în special cele exercitate de Rusia Kieveană, au dus la declinul statului khazar. Moștenirea khazarilor continuă să influențeze discuțiile despre identitatea și ascendența evreilor în Europa, în special în ceea ce privește legăturile istorice dintre khazari și populațiile evreiești contemporane.
– Irwin Halfond în "Khazar Converts to Judaism", pentru EBSCO.
Declinul și teoriile controversate
Imperiul Hazar a decăzut în secolul al X-lea, confruntându-se cu atacuri susținute din partea cnezatelor rusești, în special a lui Sviatoslav de Kiev, și a bizantinilor, însoțite de revolte ale popoarelor supuse. După prăbușirea stăpânirii khazare, populațiile din centrele de putere au fost fie absorbite de triburile învecinate, fie s-au dispersat, cum a fost cazul evreilor din Imperiul Hazar, care au migrat către Europa Centrală și de Est.
În urma khazarilor a rămas un mister profund: cine au fost cu adevărat, ce limbă vorbeau și care a fost moștenirea lor reală? Aceste întrebări au generat, pe lângă cercetări academice, și diverse teorii conspiraționiste.
Printre acestea, scriitorul Arthur Koestler a popularizat ipoteza că evreii așkenazi ar descinde din khazari. Deși contrazisă în mare parte de studiile genetice moderne, această teorie a fost preluată și utilizată de-a lungul timpului de grupări antisemite, inclusiv de naziști, pentru a-și justifica ideologiile discriminatorii.
Problema Khazariei și a iudaismului este o chestiune academică interesantă, demnă de aprofundări și cercetări ulterioare. Însă aceasta și-a găsit un loc și în teoriile conspiraționiste antisemite și în pseudoetnografia lipsită de fundament. Unii au susținut că, atunci când statul hazar s-a prăbușit la sfârșitul secolului al X-lea, populația sa evreiască s-a dispersat în Europa de Est, formând nucleul ancestral al populației evreiești așkenaze (din Europa de Est). Această ipoteză le este utilă unor promotori ai unor ideologii nocive, deoarece oferă credibilitate diferitelor forme de antisemitism. Pentru teoreticienii rasiali din America de la începutul secolului al XX-lea, o origine „asiatică” a evreilor din Europa de Est era încă un motiv pentru a susține că aceștia nu erau albi și că imigrația evreiască ar trebui restricționată. Pentru naziști, unul dintre motivele pentru care evreii erau considerați atât de insidioși era credința că erau un popor fără țară, cu un sânge amestecat și, prin urmare, „contaminat” (...) Iar pentru antisioniștii din secolele XX și XXI, care se opun existenței statului evreu (Israel), o presupusă origine khazară a evreilor așkenazi reprezintă încă o modalitate prin care pot nega legăturile istorice ale poporului evreu cu Orientul Apropiat. Desigur, această ipoteză nu rezistă unei examinări atente. Ea nu are o bază solidă în sursele istorice sau în arheologie. Iar datele genetice privind evreii așkenazi indică o ascendență în mare parte de origine oriental-apropiată și europeană, nu turcică.
– Jacob Laufgraben în "Khazaria: History and Mythology".
Un "tampon" între civilizații
În concluzie, Imperiul Hazar a fost o construcție politică remarcabilă, multietnică și multilingvistică, caracterizată printr-o libertate religioasă notabilă. Deși este dificil de identificat cu precizie "khazarii originali", se estimează că erau o masă de popoare mongoloide și turcice, conduse de o elită turcică ce a adoptat iudaismul din rațiuni predominant politice.
Importanța istorică a Imperiului Hazar este incontestabilă: a servit drept zonă-tampon esențială la granița dintre Europa și Asia. Khazarii au purtat două războaie majore cu arabii, contribuind la stoparea avansului islamic către Europa Răsăriteană. Statul lor a menținut un echilibru delicat între Imperiul Bizantin și lumea nomadă a stepei, iar orașele lor au fost veritabile noduri comerciale, facilitând schimburile de bunuri între regiunea baltică, Bizanț și Orientul Mijlociu.
Explorează subiectele:
