Kovesi: S-a verificat activitatea biroului de presă; nici măcar site-ul DNA nu a fost scris corect

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat vineri, în cadrul ședinței Secției pentru procurori a CSM, că s-a verificat activitatea biroului de presă al DNA, dar că nici măcar site-ul nu a fost trecut corect.

Kovesi își prezintă vineri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul efectuat la DNA.

"Revenind la modalitatea superficială în care s-a redactat acest raport — s-a verificat activitatea biroului de presă. Nici măcar site-ul DNA nu a fost scris corect. O să vedeți că s-a consemnat că au verificat ce se pune pe site-ul www.MKmta.ro ori site-ul este pna.ro. Deci nu s-a greșit o literă", a susținut Kovesi.

Ea a întrebat cum e posibil un control în care nu se știe ce s-a controlat.

"Mă întreb cum poți să ai un control în care tu să nu știi ce ai controlat și să treci asemenea erori? Sunt convinsă că putem avea erori de o literă, de două litere, gramaticale sau nu ai pus virgula unde trebuie, dar tu spui că ai verificat activitatea biroului de presă și ce pune DNA-ul pe site și site-ul nu este... ", a afirmat șefa DNA.

Secția pentru procurori a CSM discută, în mai multe ședințe, "Raportul Inspecției Judiciare numărul 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect 'eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente de către conducerea structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentelor de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat'".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko